De vorbă cu o fată


Eşti o frumoasă domnişoară…. Nu te mai consideri un copil si te deranjează dacă cineva te tratează ca pe un copil, ai deja 13-14 ani sau poate mai mult. De la vârsta de 12 ani ai început să ai o serie de “probleme”, lumea a început să se
deschidă înaintea ochilor tăi, dar mai ales în inima ta. Ai început să observi că sunt lucruri care nu se discută în prezenta ta sau la acestea primeşti răspunsuri neclare sau parţiale. Este vorba despre modul în care se transmite viaţa.
Atunci când ne-a creat, Dumnezeu a făcut ca fiecare celulă a corpului nostru să îndeplinească un rol. Printre cele mai importante se află desigur celulele germinative, care au rol fundamental în perpetuarea vieţii şi naşterea unei fiinţe
noi, deoarece conţin germenii vieţii. De fapt fiecare vieţuitoare oricât ar fi de simplă , ia naştere prin unirea a două celule, ovulul feminin şi spermatozoidul masculin.

La fel se petrec lucrurile şi la plante. Organele care produc aceste celule se numesc organe sexuale. Nu judecă bine acela care consideră organele sexuale ca fiind necuviincioase, pentru că ele sunt create de Dumnezeu şi El nu a creat ceva necuviincios.


În corpul tău, Dumnezeu a creat nişte organe foarte sensibile din care poate izvorî viaţa. Aceste organe sunt formate din două glande, numite ovare care îşi încep activitatea biologică la vârsta de 11, 12, 13 ani. În decursul a 28 de zile,
ovarele dau naştere la o celulă foarte mică numită ovul. Ovulul ajunge într-un alt organ – uterul, lipindu-se de peretele uterin. Pentru a da viaţă ovulul trebuie fecundat de celula bărbătească – spermatozoidul şi corpul copilului va începe săse formeze în uter.

Menstruaţia are loc o data pe lună fiind o perioadă puţin mai dificilă în viaţa fiecărei fete şi mame. Atunci când ai pierdut puţin sânge pentru prima dată, poate te-ai speriat, crezând că eşti bolnavă, dar dimpotrivă tocmai acest lucru
arată sănătatea corpului tău. Dumnezeu a înzestrat femeia cu o miraculoasă îndatorire, şi anume, aceea ca în adâncul trupului ei să poarte o fiinţă şi astfel să participe la minunea creaţiei, dând viaţă copilului.. În faţa acestui miracol, pe
care Dumnezeu îl înfăptuieşte prin femeie şi care a fost înfăptuit şi de mama ta, trebuie să ne plecăm cu uimire şi cu mult respect.

După cele spuse mai sus, poţi trage concluzia că Dumnezeu a ales omul – bărbat şi femeie – pentru a colabora împreună cu El la creaţie, la perpetuarea vieţii umane, prin procesul de fecundare. Ţin să menţionez că unirea soţilor este un lucru atât de sfânt încât, în momentul zămislirii, Dumnezeu în persoană îi dă suflet copilului conceput.

Evident, unirea este păcat în cazul în care este practicată de părţi care nu sunt legate una de alta prin căsătorie. Dar dacă, dintr-o astfel de unire se naşte un copil, Dumnezeu îi dă şi acestuia suflet şi-l va iubi la fel ca şi pe ceilalţi copii.
Dacă ai neclarităţi legate de această temă – întreabă-mă!

Referinţe bibliografice: “O vorbă sinceră cu fetele” – Editura Presa bună, Iaşi, 2003.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>