Cum îţi descoperi talentul

Tu, ca şi  toţi ceilalţi oameni  ai  în tine un talent, adică ceva pus în interiorul tău şi în noi, toţi oamenii, de însuşi Dumnezeu şi care ne face să putem face ceva,  mai bine decât alţii într-un anumit domeniu. Talentul se mai numeşte şi vocaţie, un dar cu care ne-am născut deci.

Unii oameni sunt înclinaţi mai mult spre tehnică, alţii spre muzică, alţii spre limbi străine, alţii spre matematică, alţii spre sport, alţii spre comunicare şi social, unii spre munca intelectuală, alţii spre munca fizică, s.a.m.d. Este foarte important să  ştii care este  talentul cu care te-a  înzestrat Dumnezeu, pentru ca pregătindu-te şi cultivându-l când vei fi adult vei face ceea ce îţi place şi astfel viaţa va fi mult mai frumoasă şi mai plăcută. Nu este bine ca atunci când cineva îşi alege  profesia să gândească că îşi alege aceea profesie care “merge bine atunci”, mai tarziu va fi plictisit de ceea ce face dacă nu îl pasionează. Este foarte bine dacă părinţii urmăresc să descopere talentul copiilor lor începând cu vârsta de 3 ani. Acest lucru se poate face prin diferitele jocuri şi jucării pe care părinţii le pun la îndemana copiilor. Dacă acest lucru nu s-a întâmplat este bine ca la vârsta preadolescenţei  şi adolescenţei să încerci să îţi depistezi talentul tău. Cum? Mai întâi analizează-te şi constată ce îţi place mai mult să faci, ce te atrage mai mult . Curiozitatea şi bucuria de a învăţa lucruri noi într-un anumit domeniu pot fi semnele care îl conduc spre  talentul său pe un copil. Apoi îţi poti descoperi talentul, cerând părerea profesorului tău la respectiva disciplină.

Dacă ti-ai descoperit talentul, pentru a avea succes mai târziu, nu este suficient să ştii că acest  lucru l-ai face cu plăcere, ci este nevoie de multă muncă şi pasiune, începând chiar din acel moment,  în ciuda tuturor eşecurilor sau a părerilor celor din jur.  Trebuie să mergi înainte, trebuie să te perfecţionezi neîncetat. Nu obţii performanţă de la început. Subliniez este nevoie de multă muncă şi trebuie să urmezi toate treptele specializării în acel domeniu, dar după ce te-ai perfecţionat, vei avea bucuria învingătorului, atunci totul va fi uşor şi mai ales frumos de făcut.

2 thoughts on “Cum îţi descoperi talentul

  1. Hey, salut. Am 18 ani si nu sunt foarte sigur de talentul meu. Am trecut prin multe activitati care imi placeau dar am renuntat treptat la toate pentru ca nu reuseam fiziologic sa-mi depasesc limitele. Probabil as fi reusit cu ajutor, dar nu l-am primit din partea apropiatilor. Mai pot face ceva in momentul de fata ? Pentru ca mi-e greu sa aleg acum ceva care mi-a placut dar am esuat

  2. Cred că încă poţi face multe lucruri acum, dar mai cred că trebuie să analizezi bine ce îţi place şi ce anume ţi se potriveşte pentru vârsta ta.
    Mai cred că trebuie să ai încredere în tine şi apoi cu multă muncă şi seriozitate vei reuşi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>