Porunca iubirii sau a dragostei

În predica de pe munte Isus proclamă  legea iubirii sau a dragostei: „Aţî auzit că s-a spus:<<Să-l iubeşti pe aproapele tău>> şi să-l urăşti pe duşmanul tău. Eu însă vă spun: iubiţi-i pe duşmanii voştri şi rugaţi-vă pentru cei care vă persecută, ca să fiţi fii Tatălui vostru cel din ceruri, care face să răsară soarele său peste cei răi şi peste cei buni  şi să plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Căci dacă îi iubiţi pe cei care va iubesc, ce răspltă aveţi? Oare nu fac acelaşi lucru şi vameşii? Şi dacă îi salutaţi numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare nu fac acelaşi lucru şi păgânii? Aşadar, fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru ceresc este desăvârşit”(Mt 5,43-48).

Isus a murit în „numele legii” din iubire. Pentru Isus a proclama legea nouă a iubirii, a vesti împărăţia lui Dumnezeu era mai important decât a-şi păstra viaţa cu orice preţ. Isus a fost fidel Tatălui până la moarte. Practicarea legii iubirii a valorat mai mult pentru el decât viaţa şi a murit din iubire făcând bine tuturor.

Sfânta Scriptură spune în repetate rânduri că toată Legea lui Dumnezeu este cuprinsă în legea iubirii sau a dragostei: „Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta din tot cugetul tău, iar pe aproapele ca pe tine însuţi”.

Arătam dragostea faţă de Dumnezeu respectând primele trei legi ale Decalogului, iar dragostea faţa de aproapele o arătăm atunci când respectam celelalte şapte legi ale Decalogului.


Sfântul Paul scrie Imnul în cinstea dragostei:

„Chiar dacă aş vorbi limbile oamenilor şi ale îngerilor,

dacă nu am dragostea,

nu sunt decât o aramă sunătoare şi un chimval zăngănitor.

Chiar de as avea darul profeţiei,

şi aş cunoaşte toate misterele şi toată ştiinţa,

şi aş avea o credinţă desăvârşită,

încât să strămut munţii,

dacă nu am dragostea, nimic nu sunt.

Dacă întreaga mea avuţie aş da-o în pomeni,

şi corpul meu l-aş da pe foc, să ard,

dacă nu am dragostea, nu-mi foloseşte la nimic.

Dragostea este rabdătoare; dragostea este binevoitoare;

nu invidiaza, nu este lăudăroasă, nu se umflă în pene;

nu este necuviincioasă, nu umblă după ale sale,

nu se supără, nu ţine socoteală de rău;

nu se bucură de nedreptate, ci se desfata de adevăr.

Ea toate le acoperă, toate le crede;

toate le nădăjduieşte, toate le îndură.

Dragostea nici când nu încetează.

Fie profeţiile, se vor spulbera;

fie limbile, vor amuţi;

fie ştiinţa, va dispărea.

Ţărmurită doar ne este ştiinţa

şi mărginită ne este profeţia.

Dar când va veni desăvârşirea,

ceea ce este nedesăvârşit va dispărea.

Pe când eram copil, ca un copil vorbeam,

ca un copil cugetam, ca un copil judecam.

Când însă am devenit om,

m’am lăsat de cele copilăreşti.

Acum vedem într-o oglindă, nelamurit;

dar atunci va fi faţă în faţă.

Acum cunosc în parte;

atunci însă voi cunoaşte limpede,

aşa cum limpede sunt cunoscut.

În prezent durează acestea trei:

credinţa, speranţa, dragostea.

Dar cea mai presus dintre ele este dragostea” (1C 13, 1-13).

În concluzie, egoismul aduce tristeţea, pe când dragostea, chiar dacă este plină de greutăţi, aduce bucurii.

A iubi ca Isus înseamnă a iubi pe oameni pâna la sacrificiul de sine. „Iubiţi-vă cum eu v-am iubit!” (In 15,12). Aceasta este noua poruncă a lui Isus, dragostea necondiţionată. Nu este dragoste mai mare decât aceea de a-ţi da viaţa pentru cei pe care îi iubeşti (cf. In15,13).

Dragostea, dragostea, dragostea…………………………………….doar dragostea contează.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>