Adevăratele comori şi providenţa

În predica de pe munte Isus vorbeşte despre comori, adică ceea ce ar trebui să-i intereseze cu adevărat pe oameni. Isus ne învaţă că adevăratele comori nu sunt cele materiale pentru care omul munceşte şi trudeşte foarte mult ci cele spirituale. Isus pune accentul pe „a fi” şi nu pe „a avea”, pentru că de cele materiale ne spune El, se ocupă providenţa divină: „Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde moliile şi rugina le distrug şi unde hoţii le sapă şi le fură. Adunaţi-vă comori în cer, unde nici moliile, nici rugina nu le distrug şi unde hoţii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara voastră acolo este şi inima voastră. Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau îl va urî pe unul şi il va iubi pe celălalt, sau va ţine la unul, iar pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi mamonei.

De aceea vă spun: nu vă îngrijoraţi pentru viaţa voastră: ce veţi mânca sau ce veţi bea, nici pentru trupul vostru: cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, iar trupul mai mult decât îmbrăcămintea? Priviţi păsările cerului: nu seamănă, nu seceră, nici nu adună în hambar, iar tatăl vostru ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi mult mai de preţ decât ele? Cine dintre voi, oricât s-ar strădui, poate să adauge câtuşi de puţin la durata vieţii sale? Iar pentru îmbrăcăminte de ce vă îngrijoraţi? Observaţi cum cresc crinii de pe câmp: nu trudesc şi nu ţes. Totuşi vă spun că nici Solomon, în toată măreţia lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Aşadar, dacă Dumnezeu îmbracă astfel iarba de pe câmp, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, cu cât mai mult pe voi, oameni cu puţină credinţa? Deci, nu vă îngrijoraţi spunând: <<Ce vom mânca? Ce vom bea?>> sau <<Cu ce ne vom îmbrăca?>> Căci păgânii caută toate acestea; dar Tatăl vostru ceresc ştie că aveţi nevoie de toate acestea. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui şi toate acestea vi se vor adăuga. Deci nu vă îngrijoraţi pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ea însăşi. Ajunge zilei răutatea ei” (Mt 7, 19-34)

Omul, creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, este chemat să prelungească prin munca sa lucrarea creaţiei, înfăptuită de Cel Atotputernic. Astfel, munca este o obligaţie şi o datorie având o valoare deosebită. Prin munca sa, creştinul se înnobilează şi colaborează cu Cristos la răscumpărarea proprie şi la măntuirea lumii. Astfel, creştinismul răscumpără şi sfinţeşte munca umană.

Posibilitatea de a muncii, de a avea o profesie, de a-şi căştiga existenţa trebuie să fie garantate fiecărui om. Munca nu trebuie să devină o „robie”, căci omul este mai presus de munca sa şi prin muncă el se perfecţionează.

Omul nu trebuie să se epuizeze numai muncind din dorinţa de a câştiga bunuri materiale, comori cât mai multe pentru că nu aceste bunuri sunt comori, după cum ne-a spus Isus. Trebuie să înceteze lucrul pentru a-şi reface forţele respectând şi programul de odihnă şi relaxare.

Trebuie să reţinem că adevăratele comori nu sunt cele materiale,  comori adevărate sunt doar cele spirituale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>