Eficacitatea rugăciunii

În predica de pe munte , Isus a vorbit despre eficacitatea rugăciunii. El ne spune: ,,Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi găsi, bateţi şi vi se va deschide. Căci oricine cere, primeşte; cine caută, găseşte; iar celui care bate, i se va deschide. Cine dintre voi, dacă fiul îi va cere pâine, îi va da o piatră? Sau dacă va cere un peşte îi va da un şarpe? Aşadar, dacă voi, răi cum sunteţi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da cele bune celor care I le cer?” (Mt 7, 5-7)

Omul s-a rugat mereu lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură este o continuă rugăciune. Este glasul lui Dumnezeu care întâlneşte răspunsul omului. Psalmii reprezintă pentru Vechiul Testament adevărata rugăciune. Prin intermediul lor, se aduce lui Dumnezeu lauda cuvenită. Prin psalmi omul se prezintă  înaintea lui Dumnezeu cu tot ce are el mai profund: cu greutăţile şi bucuriile sale, cu defectele şi calităţile sale, cu realizările şi insuccesele sale, cu aspiraţiile şi idealurile sale.  Pentru Noul Testament, imaginea lui Isus care se roagă Tatălui este modelul oricărei rugăciuni.

Ne putem ruga şi sfinţilor care au puterea să mijlocească pentru noi la Dumnezeu. Când gândul nostru este înălţat la Dumnezeu, cănd îi oferim toate bucuriile şi suferinţele noastre, înseamnă că ne rugăm neîncetat. Prin rugăciune omul işi deschide inima către Dumnezeu, care nu coboară ci îl înalţă pe om la El. Dumnezeu este omniprezent, de aceea ne putem ruga oriunde şi în orice moment. Rugăciunea făcută în mod constant şi cu multă încredere în puterea ei,  schimbă fiinţa umana în profunzime. Isus a spus: ,,Adevărat vă spun: dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi spune muntelui acestuia:,, Mută-te de aici acolo>>, şi se va muta, şi nimic nu vă va fi cu neputinţă”. (Mt 17, 20)

Rugaciunea_Serafica

Fiind dialog cu Dumenezeu, rugăciunea este trebuincioasă pentru mântuirea tuturor celor care au ajuns la vârsta priceperii. Pentru a fi ascultată de Dumnezeu, rugăciunea trebuie făcută cu evlavie, cu umilinţă, cu încredere, cu supunere. Efectele rugăciunii depind de calitatea ei, la care trebuie să participăm cu mintea şi cu sufletul.

Rugăciunea pe care o spunem către Dumnezeu este de mai multe feluri: de cerere, de mijlocire, de mulţumire, de laudă.

RUGACIUNEA Celine Dion si Andrea Bocelli

Traducerea melodiei The Prayer, interpretata de Celine Dion si Andrea Bocelli, insotita de imagini si sunet. Format original: Power Point. Prelucrare de: Fr. Antxon Andueza

Cele mai importante rugăciuni sunt: Tatăl nostru, Bucură-te Marie, Slavă Tatălui, Îngerul Domnului, Înger, îngeraşul meu, Actul de căinţă, Actul de credinţă, Actul de iubire, Actul de speranţă, Sfântul Rozariu, Litaniile etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>