Cine educă în societatea de astăzi

“Deoarece au dat viaţă copiilor, părinţii au obligaţia de a-i educa; ei sunt primii şi principalii lor educatori. Această funcţie educativă este atât de importantă încât, dacă lipseşte, cu foarte mare greutate poate fi înlocuită. Părinţilor le revine obligaţia de a crea în sânul familiei o atmosferă pătrunsă de iubire şi evlavie faţă de Dumnezeu şi de oameni, atmosferă care favorizează educaţia completă a copiilor în sens personal şi social. Familia este prima şcoală a virtuţii sociale, de care duce atâta lipsă societatea” ne spunea Papa Ioan Paul al II lea. În continuare, Sfântul Părinte subliniază că dreptul şi, în acelaşi timp, obligaţia părinţilor de a-şi educa copii este esenţial, primar, de neînlocuit, inalienabil, pentru că educaţia copiilor nu poate fi încredinţată în totalitate altora şi nici uzurpată de alţii. În educaţie, elementul cel mai radical şi cel mai necesar este iubirea din partea părinţilor: iubirea paternă şi maternă (cf. FC, 36).

Primul lucru care rezultă din cuvintele Sfântului Părinte este faptul că părinţii sunt aceia care trebuie să facă educaţia copiilor. Societatea, şcoala, Biserica îi ajută pe părinţi, dar nu îi înlocuiesc pe părinţi în educarea copiilor. În timpurile moderne, statele totalitariste, nu numai din lumea comunistă, bolşevică, dar şi din lumea aşa-zis liberă, considerând copiii, tineretul proprietatea statului, au încercat şi au reuşit în foarte mare măsură să le smulgă părinţilor dreptul şi posibilitatea de a-şi educa copiii. În 1937, Hitler spunea poporului german: „Acest nou Reich nu va ceda nimănui tineretul, ci îl va lua şi îi va da propria educaţie şi propria creştere”.

A le asigura copiilor o viaţă decentă: un adăpost, mâncare, îmbrăcăminte, şcolarizare este o obligaţie majoră a părinţilor. Dar obligaţia cea mai mare este aceea de a le face educaţia morală şi religioasă, deoarece, cum spune Mântuitorul în Evanghelie, „nu numai cu pâine trăieşte omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mt 4,4). Sfântul Ioan Gură de Aur le spunea părinţilor: „Cum să nu provocaţi mânia lui Dumnezeu dacă voi găsiţi timp pentru toate, dar nu găsiţi un minut ca să le vorbiţi copiilor voştri despre Dumnezeu?” Este o enormă greşeală aceea pe care o fac unii părinţi, zicând: nu trebuie influenţaţi copiii, trebuie lăsaţi liberi să aleagă ei când cresc mari calea de urmat, dacă vor să practice vreo religie, vreo morală. Ce religie? Ce morală? E ca şi cum ar spune: nu trebuie învăţaţi copiii de mici să meargă, să mănânce, să vorbească; trebuie lăsaţi liberi să crească mari, să hotărască ei ce să mănânce, ce limbă să vorbească.

Educaţia primită în familie în primii ani ai copilăriei e determinantă, îşi pune amprenta pentru tot restul vieţii, ceea ce se reflectă în expresia „a avea cei şapte ani de acasă”. Niciodată nu i se spune unui om needucat: n-ai cei şapte ani de la şcoală, n-ai cei patru ani de la liceu, n-ai cei cinci sau şase ani de la facultate, ci: n-ai cei şapte ani de acasă.

În mod cu totul şi cu totul deosebit, părinţii trebuie să se ocupe de educaţia sexuală prudentă, delicată şi progresivă a copiilor, ajutându-i să ducă o viaţă de castitate desăvârşită până la căsătorie. „Educaţia sexuală, drept şi datorie fundamentală a părinţilor, scrie papa Ioan Paul al II-lea, trebuie să se facă mereu sub conducerea lor plină de grijă, fie în sânul familiei, fie în centrele de educaţie alese şi controlate de dânşii” (FC, 37).

Societatea omenească trece printr-o situaţie grea, de mare prăbuşire, de mare decădere sub toate aspectele. Toată lumea se plânge, toată lumea se lamentează, e demoralizată, descurajată, nu apare nici o perspectivă de viitor, e o situaţie fără ieşire, fără speranţă.

Mai poate fi salvată societatea, mai poate ieşi din impas? Pentru a fi salvată, societatea nu are nevoie nici de savanţi, nici de economişti, nici de jurişti, cu atât mai puţin de politicieni. Are nevoie de familii solide, sfinte, de părinţi capabili să facă educaţie morală şi religioasă copiilor. E unica speranţă, unica salvare. Viitorul societăţii este în mâinile părinţilor şi, mai ales, ale mamelor sfinte.

Referinţe bibliografice: www.pastoratie.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>