Părinţii şi educaţia pentru copiii lui Dumnezeu

Atunci când se hotarăsc să aducă pe lume un copil, părinţii trebuie să fie conştienţi că această mică fiinţă care se va naşte nu este proprietatea lor, deoarece ei dau naştere acestui copil cu acordul Creatorului, ei participând la actul creatiei în colaborare cu Dumnezeu. Conştienti fiind de acest fapt, părintii trebuie să înceapă educaţia încă din mometul conceperii cu gândul că copilul este în primul rând copilul lui Dumnezeu.

Copilul este deci o lucrare umană şi în acelaşi timp o lucrare divină, fiind destinat să existe pentru toată veşnicia. De aceea nu există termeni de comparaţie între un copil şi un lucru oricât ar fi el de scump (o vilă, o maşină etc.) O fiinţă umană este destinată să fie veşnic în legătură cu Dumnezeu. Dumnezeu îi iubeşte veşnic pe copiii pe care părinţii îi aduc pe lume, sunt proprii săi fiii. Pe toţi îi iubeşte. Poetul francez Michel Quoist  scoate în evidenţă dragostea lui Dumnezeu faţă de copii, în volumul intitulat Rugăciuni:

“Iubesc copiii, spune Domnul.

Vreau ca voi să fiţi asemenea lor.

Nu-i iubesc pe bătrâni, spune Domnul, în afară de cazul că  încă sunt copii.

Nu vreau decât copii în Împărăţia mea; e lucru hotărât din veşnicie.

Copii şchiopi, copii cocoşaţi, copii zbârciţi, copii cu barbă albă; orice fel

de copii vreţi, dar copii, numai copii.

Nu-i ce discuta: e hotărât, nu e loc pentru alţii.

Iubesc copiii cei mici, spune Domnul, deoarece chipul meu în ei nu e încă

umbrit.

Nu mi-au sabotat asemănarea mea: sunt proaspeţi, curaţi, fără ştersătură,

neraşchetaţi.

Astfel, când mă plec cu duioşie asupra lor, mă oglindesc în ei…

Dar mai presus de toate, ah! Mai presus de toate! Iubesc copiii pentru

privirea lor: în privirea lor le citesc vârsta.

În paradisul meu nu vor fi decât ochi de cinci ani, căci nu cunosc nimic

mai frumos decât privirea curată de copil.

Nu trebuie să vă miraţi, spune Domnul. Eu locuiesc în ei, eu mă arăt la

fereastra sufletului lor.

Când vă aflaţi în faţa unei priviri curate, eu sunt cel care vă zâmbesc…”

Părinţii nu sunt numai colaboratori la opera de creatie a lui Dumnezeu ci şi părtaşi la iubirea lui Dumnezeu care îşi iubeşte copiii cu inima părinţilor.

Copiii nu sunt proprietatea statului, nici a educatorilor şi nici a părinţilor, ei sunt proprietatea lui Dumnezeu, de aceea trebuie să fie educaţi după planul lui Dumnezeu. Părinţii fac păcat mare atunci când aderesează copiilor – copiilor lui Dumnezeu – cuvinte urâte: boi, măgari, porci,draci, îi blestemă, îi înjură.

Copiii fiind copii ai lui Dumnezeu, poartă în ei chipul lui Dumnezeu, de aceea toată munca de educaţie pe care o fac părinţii trebuie să aibă ca scop scoaterea la iveală a chipului lui Dumnezeu din copii, prin educaţie părinţii trebuie să facă cât mai strălucitoare asemănarea lor cuDumnezeu.

Prin actul educaţiei, părinţii pot fi asemănaţi cu arheologii, care se străduiesc să sape în inima copiilor, pentru a scoate la iveală chipul lui Dumnezeu întipărit în sufletul copiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>