Doamnă, de ce sunt răi părinţii

 

Mărturisesc că m-am blocat atunci când vorbindu-le copiilor de clasa a I a despre cum părinţii îi ocrotesc pe copii, un băieţel care este de la Centrul pentru îngrijirea copiilor orfani şi abandonaţi care se află în  apropierea şcolii, zâmbind şi privind fix în ochii mei, mă intrebă: “Doamna, de ce sunt răi, parintii?” Câteva clipe nu am putut spune nimic, dupa care revenindu-mi l-am întrebat unde sunt părinţii lui. Mi-a răspuns: ” părinţii mei sunt plecaţi în Italia” (eu bănuiesc că nu i-a vazut niciodată).


I-am răspuns la întrebarea pe care mi-o pusese mai devreme spunându-i că părinţii ca şi copiii sunt în primul rând oameni, şi  că oamenii pot greşi. I-am mai spus că părinţii lui au greşit când l-au abandonat. I-am explicat mai departe că deasupra părinţilor care greşesc uneori faţă de copiii lor este Dumnezeu Tatăl care are grijă de toţi şi mai ales de cei abandonaţi de părinţii lor, aşa cum este şi cazul lui. Mi-a încuviinţat din cap că a înţeles ceea ce i-am explicat şi mi-a mai dat un zâmbet! Florinel este tot timpul cu zâmbetul pe buze. Dar ce zâmbet!!!!? Nu vă puteţi închipui ce se poate citi în zâmbetul şi în ochii acestui copil. Toată durerea lumii este prezentă în zâmbetul şi în ochii lui!

Am întâlnit mulţi copii care se aflau în situaţii asemănătoare, de aceea m-am întrebat de multe ori ce fel de oameni sunt părinţii acelor copii. Cum poate sta departe de copilul ei mic, o mamă atunci când acesta are febră? Cum pot trăi părinţii fără să-şi vadă copiii ani de zile, sau poate niciodată? Sunt incapabilă să dau un răspuns. Cred că pentru o fiinţa umană,  mai presus de orice nevoie materială este nevoia sufletească, dragostea părintească…….

Mulţi, mult prea mulţi copii au  părinţii plecaţi în străinătate, unii abandonându-i definitiv alţii lăsându-i în grija bunicilor sau vecinilor, dar şi mai grav lăsându-i singuri. Am întâlnit şi copii cu un singur părinte plecat sau abandonaţi de unul dintre părinţi.

Îmi amintesc că am avut ca elevi doi fraţi gemeni, care au rămas acasă cu sora lor puţin mai mare decât ei şi cu tatăl lor, mama plecând în străinătate înainte ca cei doi să fi devenit elevi, deci când aveau 5-6 ani. Timp de opt ani cât mi-au fost elevi , mama lor venea acasă o data pe an, eu îi întrebam mereu despre mama lor. Dupa ce au plecat la liceu m-am întâlnit cu ei, am vorbit cu ei şi i-am întrebat dacă a venit mama lor acasă. Au lăsat capul în jos şi aproape că le-au dat lacrimile. Nu i-am mai întrebat nimic dar le-am spus încercând să-i consolez: “Dar vă trimite bani, ca să trăiţi mai bine!”. Unul dintre ei a făcut un semn cu mâna, ca şi cum “nu contează”, “ nu valorează nimic” banii pe care îi primesc de la mama lor.

După un timp, am avut ocazia să particip la o activitate care s-a desfăşurat la liceul în care  cei doi fraţi erau elevi. Am întrebat directorul şi profesorii cu care m-am întâlnit la acea activitate, despre cei doi copii. Mi-au spus că sunt doi elevi “problemă”. Rezultatul banilor câştigaţi de mama lor în Italia erau doi copii  problemă. Şi exemplele sunt numeroase………..

Cum aţi răspunde la întrebarea : “ Doamnă, Domnule,  de ce sunt răi părinţii?”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>