Isus intră în Ierusalim, Floriile


 

     Deşi ştia că în Ierusalim, autoritătile îl urăsc şi că i-au pus gând rău, Isus merge la Ierusalim. Nu era încă Pessah (Paştele), sărbătoarea ieşirii evreilor din Egipt, numită şi sărbătoarea azimilor (pâinile făcute din aluat nedospit, pentru că erau grăbiţi să părăsească Egiptul şi nu au mai avut timp să lase aluatul să dospească), dar şi sărbătoarea primăverii pentru că acum începe recoltarea orzului, dar la Ierusalim era adunată multă lume.

     Erau evrei veniţi din toată Palestina dar şi neevrei din Alexandria, Siria care erau atraşi de credinţa în Dumnezeu. Mai erau şi mulţi turişti probabil veniţi din toată lumea cunoscută atunci, pentru a participa din curiozitate la ceremoniile organizate cu ocazia Paştelui. Cu siguranţă că această mulţime se întreba dacă Isus va veni la Ierusalim cu această ocazie. Isus va veni pentru că nu mai putea amâna confruntarea decisivă.

     Evangheliştii ne relatează acest eveniment în mod diferit. Cei trei sinoptici ne spun  că Isus a trimis înaintea sa doi ucenici cărora le-zis: “Duceţi-vă în satul dinaintea voastra. Când veţi intra în el, veţi găsi un măgăruş legat, pe care n-a încălecat nimeni niciodată: dezlegaţi-I şi aduceţi- Mi-l” (Lc 19, 30). Apare întrebarea: de ce un măgăruş? Explicaţia plauzibilă ar fi că în vechime, acest animal era animalul de călărie al zeilor în India, în China, în Mesopotamia. În timpul lui Isus asinul era încă lăudat pentru înţelepciunea şi rezistenţa sa, spre deosebire de zilele noastre când este considerat un animal îndărătnic pentru că “ştie ce vrea şi nu vrea”. Ioan ne spune că Isus a găsit mânzul din întâmplare şi s-a urcat pe el în momentul în care mulţimea a început să se adune în jurul său şi să îl aclame.

     După relatările evangheliştilor, mulţimea era numeroasă dar trebuie subliniat că în acel timp în Ierusalim, mulţimea însemna un număr mult mai mic de oameni decât în zilele noastre – căteva sute de oameni adunaţi o clipă pe una din străzile înguste din Ierusalim, dădeau iute impresia unei mulţimi. Mai trebuie adăugat faptul că dacă suporterii lui Isus adunaţi la Ierusalim ar fi fost foarte numeroşi ar fi intervenit garnizoana romană. Ofiţerii romani ştiau că asemenea manifestaţii trebuiau înăbuşite din faşă. Tot din relatările evangheliştilor aflăm că această multime nu era compactă, dar care era formată din adevăraţi adepţi ai lui Isus, galileeni şi nu dintre cei care locuiau  în Ierusalim. Nu această multime care îl aclamă pe Isus va striga câteva zile mai târziu lui Pilat să-l dea morţii pe Isus, aceia vor fi locuitorii din Ierusalim.

     Cei patru evanghelişti ne povestesc că la intrarea lui Isus în Ierusalim, admiratorii lui l-au întâmpinat cu ramuri de palmier în mâini şi şi-au aşternut mantiile pe drumul pe care urma să meargă Isus şi strigau Osana, urmat de “Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului” (Ps 118, 26).

     În acea zi, câţiva farisei i-au cerut lui Isus să-i potolească pe cei care îl înconjurau. Isus le răspunde: “Vă spun că dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga” (Lc 19, 40). Iar ei, fariseii, decid că dreptatea este de partea lui Caiafa, care sugera ca Isus să fie omorât pentru binele întregului popor.

      Referinţe bibliografice: Jacques Duquesne, Isus, Humanitas, 1995.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>