Isus pe Via Dolorosa

     Isus cu crucea în spate se târăşte pe ulicioarele înguste ele Ierusalimului, pe străduţele mărginite de dughene, invadate de pelerini şi de locuitori ai oraşului. Zvonul că „Galileanul urmează să fie răstignit” s-a răspândit rapid iar curioşii, oameni plini de compasiune şi credincioşi cu inima sfâşiată, au venit repede să-l vadă.

     Isus, încovăiat de povara grinzii este orbit uneori de razele soarelui care-i usucă şi arde sângele rănilor. În faţa sa, merg soldaţii care strigând „Faceţi loc, faceţi loc”, îi îndepărtează pe cei care stau în calea convoiului. Isus sleit de puteri cade , atunci centurionul care conducea cortegiul obligă un pelerin, pe Simon din Cirene, un orăşel din nordul Africii – Libia actuală, în care evreii erau numeroşi, să-i ducă crucea lui Isus.

     Isus „tras”, „târât”, „dus” ajunge pe Golgota la capătul puterilor. I se dă să bea vin amestecat cu smirnă, amestec care avea menirea să-l amorţească pe condamnat şi astfel să-i fie atenuată suferinţa. Isus îşi înmoaie buzele şi refuză să bea. Soldaţii îl dezbracă de hainele sale, obicei roman prin care cel condamnat primea o ultimă umilire. Haina lui Isus a fost oferită ca recompensă călăilor, care trag la sorţi ca să afle care este cel care o va primi.

     Apoi îl răstignesc pe Isus iar pe crucea sa, Pilat pusese să se monteze o plăcuţă de lemn pe care era scris motivul răstignirii, după cum era regula. Era redactată în evreieşte, în latineşte şi în greceşte şi cuprindea aceste cuvinte în batjocură: „Isus Nazarineanul, Regele Iudeilor”. Acest lucru nu era pe placul arhiereilor la protestul cărora Pilat răspunde: „Ce am scris, am scris
Alături de Isus erau răstigniţi doi tălhari, doi făcători de rele, după cum ne spun evangheliştii. Unul dintre cei doi tâlhari, cel din stânga, îşi alătură injuriile celor ale mulţimii. Celălalt tâlhar din dreapta, i se alătură lui Isus, recunoscănd ceea ce este Isus – Fiul lui Dumnezeu.

     Pe lângă femeile care au avut curajul să asiste la răstignirea lui Isus, cu excepţia lui Ioan şi Maria, mama lui Isus, nici un ucenic nu este prezent pe Calvar. Lângă crucea lui Isus, unii strigau insulte născute din ură în cazul unora sau din decepţie în cazul altora care sperau că Isus va instaura o împărăţie terestră, iar acum îl vedeau agonizând, neputincios.

     Legionarii romani sunt obligaţi să aibă asupra lor pentru a face faţă căldurilor, posca, apă acidulată amestecată cu oţet. Unuia dintre soldaţi i se face milă de Isus şi inmoaie un burete în posca şi îi dă să bea. După ce soarbe câteva picături, Isus a strigat: „Eloi, Eloi, lama sabahtani?”, în aramaică, ceea ce înseamnă: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?” Unii dintre cei prezenţi acolo care probabil nu înţelegeau aramaica au spus că îl srigă pe Ilie, iar comentatorii creştini susţin că este un verset al psalmului 22:
„Iar eu sunt vierme şi nu om,
ocara oamenilor şi defăimarea poporului.
Toţi cei care m-au văzut m-au batjocorit,
grăit-au cu buzele, clătinat-au capul zicând:
„Nădăjduit-au spre Domnul,
izbăvească-l pe el, mântuiască-l pe el,
că-l voieşte pe el.
” (Ps 22, 7-9).

     Trecuseră şase ceasuri de când Isus era pironit pe cruce. La Templu, începeau ceremoniile pentru sărbătoarea Paştelui, urmau să fie tăiaţi miei pentru ospaţul pascal.

     Pe Golgota, Isus strigă:Săvârşitu-s-a.

     Isus moare.

     Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât lumina (In 3, 19).

Referinţe bibliografice: Jacques Duquesne, Isus, Humanitas, 1995.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>