Învierea lui Isus ne determină să râdem cu inima

Învierea lui Isus a schimbat modul de gândire asupra vieţii, redând speranţa în sufletele şi inimile oamenilor. Această sperantă ne îndreptăţeşte să râdem cu inima. Este vorba de râsul care vine din adâncul sufletului, iscat de situaţii şi întâmplări cotidiene, obişnuite, normale, anonime, râs neprovocat în mod voit.

Fiecare om a fost înzestrat de Dumnezeu cu capacitatea de a fi profund fericit, din toată inima. Învăţătura lui Isus ne arată că seninătatea interioară, capacitatea de a râde cu inima nu depinde de ceea ce se întâmplă în preajma noastră, ci provine numai din capacitatea personală de a găsi peste tot momente de fericire, chiar şi în mijlocul durerii şi situaţiile cele mai grele.

Fericirea care nu vine din inimă este trecătoare, este pasivă, este superficială, îşi are originea în moda timpului în care trăim, ţine de oameni.

Seninătatea izvorâtă din inimă vine de la Dumnezeu. Adevărata fericire constă în a ne simţi propria inimă care, oricum, râde, indiferent de ceea ce se întâmplă, deoarece întîmplările triste se află în afara noastră.
Vom reuşi să râdem cu inima, să avem seninătatea lăuntrică dacă ne schimbăm atitudinea faţă de viaţă, dacă ţinem cont de câteva lucruri:
– să devenim conştienţi că am avut totul de la Dumnezeu când ne-am născut şi că nu avem nevoie de nimic altceva.
– viaţa poate fi teribilă şi fantastică, blândă şi amară, uşoară şi grea, dar aşa e ea. Putem însă să ne schimbăm starea de spirit, atitudinile noastre de viaţă, putem să creăm în noi o stare de seninătate. Să ne amintim de comportamentul lui Isus atunci când a aflat că Lazăr, prietenul său, a murit.
– putem deveni nişte persoane simpatice, nu plictisitoare, bucuroase, care ştiu să izbucnească în râs din inimă, care ştiu să se elibereze de amărăciunea pe care o ţin în ele de mulţă vreme.
– a fi fericit înseamnă a gândi pozitiv, nu înseamnă popularitate, prestigiu sau bogăţia economică, nu derivă din a fi devenit cineva important din punct de vedere social, economic, politic,
– ţine de conştiinţa de sine, de faptul de a ne fi dat seama că am fost creaţi de Dumnezeu şi că am fost trimişi de El pe acest pământ. Este suficientă această cunoaştere pentru a ne simţi cineva, pentru a fi fericiţi că existăm.
– Modelul şi Învăţătorul nostru trebuie să fie Isus.

Referinţe bibliografice: Valerio Albisetti, „Să râdem cu inima”, Bucureşti, Editura Pauline, 2004.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>