Un prieten al lui Isus, Sfântul Anton de Padova (1)

Isus a avut şi are mulţi prieteni. Pe prietenii lui Isus îi numim sfinţi. Unul dintre aceştia a fost cu siguranţă şi Sfântul Anton de Padova, cel care este cunoscut astăzi în toată lumea, sub numele de Sfântul Minunilor.
Dar pentru a afla de ce Sfântul Anton face parte din rândul prietenilor lui Isus, trebuie să cunoaştem viaţa sa, atât cât a fost consemnată de contemporanii săi, dar şi de cei care au fost şi sunt martorii minunilor sale.
Numele său nu era Anton ci Fernando şi s-a născut în Lisabona, Portugalia şi nu la Padova.
Anul naşterii sale este cu aproximaţie 1195. Părinţii săi se numeau Martino şi Maria-Tereza, care erau simpli târgoveţi, oameni drepţi cu frica lui Dumnezeu, care îl aveau ca model de viaţă pe Isus, Fiul luiDumnezeu.
Părinţii îl vor trimite pe Fernando la şcoala de pe lăngă Catedrala la care fusese botezat, unde învaţă să scrie, să citească, să socotească la care se adaugă catehismul, elemente de latină şi de muzică pentru a cânta la ceremonii, pentru că avea glas limpede şi puternic.
În timpul său, şcolile din spaţiul creştin se aflau lângă catedrale şi erau gratuite, pentru că, la conciiliile care avuseseră loc în Biserică, li se interzisese cu desăvârşire preoţilor profesori, să le ceară elevilor vreo plată.
La vârsta de 15 ani, însoţit de părinţi, va bate la poarta mănăstirii Sfântul Vincenţiu de Flora, care se află în afara Lisabonei. Va îmbrăca haina albă a novicilor augustinieni. Începe să studieze ştiinţele sacre, punând accent pe teologie „regină” a ştiinţelor, ştiinţă a tainelor celor mai adânci. Tânărul student uimeşte cu memoria sa, reţine totul.
În acelşi timp, Fernando studiază şi ştiinţele naturii aşa cum se predau în timpul său, lecţii practice la câmp sau grădină.


În timpul petrecut de Fernando la Mănăstirea Sfântul Vincenţiu de Flora, care îşi va pune amprenta asupra personalităţii sale, îi moare mama fapt pentru care va suferi foarte mult.
După un an, Fernando avea primele voturi, dar se simţea încă slab, fiind foarte aproape de prietenii săi care nu erau prea înţelegători faţă de alegerea făcută de el. De aceea, Fernando se hotărăşte să părăsească ţara natală, pentru a se îndepărta de prilejurile care încercau să-l abată de la prietenia sa cu Isus, de la slujirea lui Dumnezeu.
Îşi imploră superiorul pentru a-i aproba plecarea departe de Lisabona, când încă nu împlinise 18 ani.
Tânărul călugăr Fernando, este trimis la Coimbra, la 190 de km nord de Lisabona, la mănăstirea Sfânta Cruce, aparţinând tot călugărilor augustinieni.
La început, în această mănăstire va avea o funcţie neînsemnată, cea de portar.
Această funcţie îi impunea să dea informaţii vizitatorilor, să-i conducă prin imensa mănăstire, de aceea este împiedicat să asiste la oficiile cele mai solemne în mod fizic, dar o face cu „dorinţa sufletului”. Când suna clopotul frumoasei biserici vestind prefacerea, Fernando îngenunchia în ghereta lui sau oriunde se afla în acel moment. Treptat, treptat zidurile cad înaintea lui, urmăreşte textele, cântările, este prezent în capelă. I se întâmpla uneori să povestească unele amănunte care nu puteau fi cunoscute decât de cei care erau prezenţi în capelă.
Intr-o zi, pe când însoţea un oaspete prin grădina mănăstirii, Fernando a îngenunchiat în momentul prefacerii, iar oaspetele a văzut uimit cum zidurile capelei se deshideau la fel de uşor ca petalele unui trandafir şi au participat amândoi la contemplarea ostiei, a Trupului şi Sângelui lui Isus, din mâinile preotului.
În timpul cât a fost portar, avea puţine momente în care putea să citească, dar tot ceea ce citea asimila antrenându-si astfel memoria. Totodată, Fernando punea mare preţ pe cultivarea inteligenţei şi pe formarea gândirii cu ajutorul meditaţiei, de aceea în orice moment liber, ziua sau noaptea, citea Sfânta Scriptură.

Datorită dragostei sale nemărginite pentru Isus şi înclinaţiei sale spre studiu, spre perfecţionare, nu va rămâne mult timp novice, dar rămâne în mănăstirea din Coimbra timp de zece ani.
Accentuând studiul Sintei Scripturi, Fernando începe să-şi ia notiţe despre „ Concordanţele morale din Biblie” şi despre cum Vechiul Testament prefigurează Noul Testament, despre care Isus vestise esenţialul.
Concordanţele din Sfânta Scriptură descoperite de Fernando erau importante pentru morala practică dar şi pentru viaţa de zi cu zi, domeniu în care se va specializa şi care îi va da puterea necesară mai târziu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>