Cine a fost Maximilian Kolbe?


Maximilian Kolbe s-a născut pe 7 ianuarie 1894, într-o familie de polonezi, de naţionalitate germană. Va intra în Ordinul călugărilor Minori Conventuali. Pentru studiile de filozofie şi teologie a fost trimis la Roma.

Maximilian Kolbe este unul dintre cei care pe data de 17 octombrie 1917 intemeiază asociaţia numită „Oastea Neprihănitei”. Fondatorii acestei asociaţii şi-au propus ca prin sfinţirea propriei vieţi, prin rugăciune, să lucreze la imitarea Fecioarei Neprihănite, Maica lui Cristos. După ce este sfinţit preot, Maximilian Kolbe va înfiinţa lângă Varşovia un „Oraş al Neprihănitei”- Niepokalanow. Aici sub conducerea a şase preoţi lucrau aproape şapte sute de fraţi, mulţi dintre ei specialişti de înaltă calificare. La Niepokalanow aveau cea mai mare tipografie din Europa şi editau diferite publicaţii în cinstea Maicii Domnului, în milioane de exemplare.
Când armatele germane au ocupat Varşovia, una din măsurile luate a fost risipirea fraţilor din Niepokalanow şi confiscarea maşinilor. În luna februarie 1941, Părintele Maximilian este arestat şi aruncat în închisoarea de la Pawiak, de aici este transferat în luna mai la Auschwitz.
O lege a lagărului prevedea că dacă un deţinut evadat nu era găsit şi readus în termen de 48 de ore, zece dintre membrii brigăzii din care făcea parte trebuiau să moară, prin înfometare.
La sfârşitul lunii iulie, evadează un deţinut din brigada 14 în care se afla şi preotul Maximilian Kolbe.

Deoarece deţinutul nu a fost descoperit în termenul fixat, brigada este ţinută în picioare pe platou o zi întreagă, apoi sunt numiţi cei sortiţi morţii. Unul dintre cei numiţi începe să plângă strigându-şi pe nume copiii care îl aşteptau acasă.

Deodată din rândul celor rămaşi se desprinde Părintele Maximilian spunând: „Domnule Comandant, vă rog să-mi permiteţi să raportez” – „Ce vrei?”- „Vă rog să-mi permiteţi să merg eu în locul numărului N”. Comandantul întreabă: „Cine eşti?” – „Sunt un preot catolic”. După o clipă de gândire comandantul spune: „Sunt de acord”.

Maximilian Kolbe se îndreaptă spre grupul celor zece iar Francisc Gajowniczek revine în rândurile brigăzii. El va supravieţui războiului, se va întoarce la copiii săi şi va da mărturie lumii despre o sublimă manifestare a dragostei creştineşti.
Maximilian Kolbe, impreună cu ceilalţi nouă condamnaţi, desculţi şi numai în cămaşă, se îndreaptă spre buncărul morţii – o celulă de beton, fără ferestre şi fără aerisire.

Unul dintre paznici va povesti, cum după câteva ore, din mormântul celor îngropaţi de vii, a început să se audă murmur de rugăciuni şi cântări în cinstea Maicii Domnului. De la o zi la alta glasurile deveneau tot mai slabe, tot mai puţine, până în ziua de 14 august, când singur Părintele Maximilian mai era în viaţă şi conştient. I s-a făcut o injecţie cu formol şi astfel inima sa încetează să mai bată, după 47 de ani.
În anul 1974, Papa Paul al VI lea l-a trecut în rândul „fericiţilor”, iar în anul 1982 – 10 octombrie, Papa Ioan Paul al II lea l-a declarat sfânt, fiind sărbătorit pe data de 14 august, ziua morţii sale.
Franciszek Gajowniczek cel care fusese selectat pentru a muri a petrecut cinci ani, cinci luni şi nouă zile în lagar. A fost alaturi de Papa Ioan Paul al II-lea în momentul beatificării lui Maximilian Kolbe. A murit pe data de 13 martie 1995.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>