Soldatul Petru

     Petru era un brav soldat, ştia să lupte cu lancea şi a câştigat împreună cu camarazii săi multe lupte. Dar în război sunt multe momente periculoase în care soldaţii îşi pierd viaţa. Într-un astfel de moment a fost ucis şi soldatul Petru. În câteva momente ajunge la Poarta Raiului. Bate la poartă şi Sfântul Petru se grăbeşte să deschidă.

     – Bine ai venit tinere, ce doreşti? Îl întreabă Sfântul Petru privindu-i uniforma albastră.
– Vreau să intru în Rai, a răspuns soldatul. Sunt soldatul Petru şi cred că mă cunoşti deja, pentru că îţi port numele! Priveşte câte medalii am primit, nu a fost în regiment soldat mai curajos ca mine. Am luptat mult. Mi-am dat viaţa pentru patria mea. Consider că merit Raiul.
– Numele tău este fără îndoială cel mai frumos, ai luptat bine, ai fost curajos……Dar nu este suficient pentru a intra în Rai. Trebuie să mă mai uit în cărţile mele, a spus Sfântul Petru.
Sfântul Petru a luat o carte mare din raft şi a început să o răsfoiască. Tot ceea ce făcuse soldatul Petru era scris în acea carte. În timp ce citea Sfântul Petru îşi mângâia barba şi ofta. Se vedea clar că nu prea era mulţumit de ceea ce scria acolo. Conform regulilor după care se intră în Rai nu putea să-l lase pe soldat să intre. Dar avea o mare simpatie pentru acest soldat, care îi purta numele.
„Nu pot să-l trimit în iad”, s-a gândit Sfântul Petru.
Atunci Sfântul Petru îl cheamă în ajutor pe Arhanghelul Mihail, care purta sabie şi scut.

    Au discutat mult, dar Arhanghelul Mihail nu a fost de acord ca soldatul să intre în Rai.
Sfântul Petru nu se dă bătut şi a convocat Sfatul tuturor sfinţilor cu inimă bună. Erau acolo Sfântul Iosif, Sfânta Teresa, Sfântul Francisc, Sfânta Ecaterina. Dar nu a reuşit nimic. Şi sfinţii au respins cererea spunâd că soldatul nu este suficient de bun pentru a intra în Rai.
Sfântul Petru nu cedează. A mers la Isus şi i-a povestit totul despre soldatul Petru. I-a povestit despre curajul lui, despre nobleţea lui şi despre faptul că şi-a dat viaţa pentru patrie.
Isus asculta cu atenţie fiecare cuvânt. Dar tocmai atunci se auzea o gălăgie mare. Douăzeci de diavoli nervoşi alergau dintr-o parte într-alta la poarta Raiului.
-Staţi, staţi!, au strigat, acest soldat este al nostru, nu aparţine Raiului.
Lucrurile au luat o întorsătură neplăcută pentru sărmanul soldat. Diavolii îl împungeau cu furcile strigând: „Iată-l pe cel care a vorbit mereu cu diavolii”. Dar tocmai în acea clipă, din partea dreaptă a lui Isus a apărut o Doamnă frumoasă. Era Sfânta Fecioară. În mână ţinea o carte de aur pe care i-a dat-o lui Isus.
Isus a luat cartea. Avea sute de pagini în care erau scrise faptele oamenilor. Isus a început să citească. Citea şi nu se mai oprea. În cele din urmă s-a întors spre Maria şi şi-a înclinat capul. Acesta era semnul. Soldatul Petru putea să intre în Rai. Sfântul Petru era foarte fericit. Diavolii s-au întors în iad protestând: „Maria ne distruge. Ne fură mereu sufletele care ne aparţin. Dacă va fi aşa în continuare devenim şomeri!”
Sfântul Petru era curios să vadă ce era scris în cartea mare pe care i-a adus-o Maria lui Isus. S-a apropiat de carte şi a deschis-o. Pe fiecare pagină erau mii de rugăciuni „Bucură-te Marie” spuse de soldat. Ori de câte ori spunea soldatul această rugăciune, Maria o scria în cartea Ei. Tocmai această rugăciune i-a deschis soldatului Raiul.

Povestire preluată din Bruno Ferrero, Bucură-te, Marie: rugăciune către Mama noastră cerească, Editura Surorilor Lauretane,2007

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>