Jocurile de noroc, munca, banul şi fericirea

“Banii nu aduc fericirea” spune un vechi cântec. Nu ştim cât adevăr conţin aceste cuvinte, mai ales dacă analizăm anumite situaţii, cert este însă faptul că fără bani nu putem trăi.
O cale prin care se poate câştiga bani este cea a jocurilor de noroc.
Auzim deseori ştiri despre oameni la care “norocul le-a surâs” şi au câştigat anumite sume de bani la lotto sau la diferite alte jocuri de noroc. Spunem despre ei că au devenit fericiţi sau că sunt “fericiţii câştigători”.
O problemă, dacă putem să-i spunem aşa, este faptul că foarte mulţi îşi încearcă norocul şi nu câştigă nimic, iar unii devin chiar dependenţi de aceste jocuri. Pentru mulţi tineri din zilele noastre jocurile de noroc au devenit o patimă, un viciu.

Jocurile de noroc nu sunt în sine contrare dreptăţii. Ele devin păcat atunci când jucătorul îi lipseşte pe cei de care trebuie să se îngrijescă şi pe el însuşi, de cele necesare traiului. Mulţi dintre cei care practicau jocurile de noroc au rămas fără bunurile materiale.
Care sunt motivele pentru care unii cad în acest viciu?????…………Multe!
Orice copil şi orice tânăr trebuie educat în spiritul muncii. Omul creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, este chemat să prelungească prin munca sa lucrarea creaţiei, înfăptuită de Cel Atotputernic. Astfel, munca este o obligaţie şi o datorie având o valoare deosebită. Prin munca sa, omul se înnobilează şi participă împreună cu Isus la răscumpărarea proprie şi la mântuirea lumii. În acelaşi timp munca nu trebuie să devină o “robie”, căci omul este mai presus de munca sa şi prin muncă el se perfecţionează.
Cu adevărat fericit este omul care cîştigă bani mai mulţi sau mai puţini (depinde de dotarea pe care a primit-o fiecare de la Dumnezeu şi de educaţia sa ), prin munca sa şi care are suficientă înţelepcine să-i folosească aşa cum trebuie.
Renumitul om de afaceri Frank J. Hanna spunea: “Banul nu este rădăcina tuturor relelor. Ceea ce dăunează sufletului nostru este în schimb alipirea de bani, în loc de a ne alipi de Dumnezeu. În acest sens, alipirea de orice lucru care este bun din punct de vedere obiectiv poate să fie dăunător dacă-l plasăm înaintea lui Dumnezeu, pentru că astfel îl înlocuim pe Dumnezeu cu altceva şi încălcăm prima poruncă. Banul, împreună cu toate celelalte daruri ale lui Dumnezeu, este un ceva pe care el ni-l dă ca instrument de slujire a altora. Şi slujindu-i pe alţii creştem în virtute”.

Won Li era un ţăran chinez, un om simplu şi generos.
Într-o zi cobora de la munte, cu o legătură mare de crengi în spate, cu care voia să-şi acopere casa. Obosit şi transpirat se opri câteva clipe să-şi tragă sufletul. Un fluture foarte frumos se aşeză pe frunzele legăturii de crengi. Won Li încercă să-l alunge spunând: “Du-te creatură frumoasă, bucură-te de libertatea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu!”
Dar oricât încerca să-l alunge, fluturele se întorcea pe crengile lui. Atunci se gândi: “dacă nu pleacă, am să-l duc copiilor mei, vor fi fericiţi”.
Fluturele nu şi-a mai luat zborul. Ajuns la poalele muntelui, Won Li se întâlni cu o femeie care avea în braţe un copil.
“Mamă. mamă!”, strigă copilul, “priveşte, ce future frumos, dă-mi-l!”
“Nu vezi că omul acesta l-a prins şi îl duce copiilor lui?”, îi răspunse mama.
Copilul era încăpăţânat şi când îşi punea în cap ceva, nu renunţa uşor.
“Îl vreau, îl vreau! Vreau fluturele!”
Won Li avea o inimă bună şi zâmbi copilului: “Hai, vino! Ia-ţi fluturele, dar să nu-i faci rău!”
Îl luă între degete şi îl dădu copilului.
“Sunteţi atât de bun, domnule!”, zise femeia.
“Îmi pare rău că nu am luat bani cu mine; dar luaţi aceste portocale pe care le-am cules din grădina mea, vă vor prinde bine când vă va fi sete”.
Erau trei portocale într-adevăr frumoase. Won Li le puse în săculeţ. “Am să le duc copiilor. Nu au mai văzut portocale aşa de mari”.
După o bucată de drum dădu peste un om care se aşezase la umbra unui copac pentru a se odihni. Acesta avea lângă el un val mare de mătase.
“De săptămâni întregi umblu pe drumurile astea pustii. Mi-e sete de mor. Nu ai ceva ca să-mi potolesc setea?”, îl întrebă pe Won Li.
“Ia portocalele astea”, zise Won Li şi i le întinse. “O să-ţi treacă setea!”
“Îţi mulţumesc, dar aş vrea să-ţi dau şi eu ceva, pentru generozitatea ta. Ia bucata asta de mătase, poţi să-i faci soţiei tale o rochie frumoasă”.
Won Li îşi relua drumul spre casă fericit.
Ajunse pe drumul mare şi dădu peste o lectică. Era prinţesa.
Won Li se opri şi pentru a o cinsti pe prinţesă desfăcu valul de mătase. Era o mătase foarte frumoasă.
“Dacă vă place, sunt fericit să v-o pot dărui, prinţesă”, murmură Won Li.
“Eşti foarte generos. Îţi fac şi eu un cadou”, zise prinţesa. Şi îi întinse lui Won Li o pungă cu bani.
Won Li alergă acasă. Îşi chemă soţia şi copiii şi deschide punga. Era plină cu bani din aur.
“Dar, ce o să fac eu cu atâta bogăţie?” se întrebă Won Li. Şi îi veni o idée. “Da, am să încerc să-i fac fericiţi pe săracii din sat!”
Won Li cumpără o bucată mare de pământ pe care o împărţi celor care nu aveau. Astfel tot satul deveni mai bogat şi toţi trăiau mulţumiţi şi fericiţi. Cel mai fericit era însă Won Li pe care toţi îl numeau “Domnul Fericire”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>