Am cea mai rea mămică din lume

Pentru mulţi preadolescenţi şi adolescenţi relaţiile cu mama sau cu tata sau cu ambii părinţi sunt o problemă. Se spune totuşi că părinţii au copilul pe care l-au crescut, dar şi copiii au părintii pe care i-au ascultat. Desigur sunt cazuri de exceptie când părinţii sunt oameni cu care nu poţi discuta pentru că au ales calea durităţii fiind încorsetaţi de prejudecăţi, considerând că “familia se ţine cu duritate”, dar chiar şi o inimă de gheaţă se înmoaie uneori, datorită căldurii care vine din exterior. Sau în extrema opusă părinţii care tolerează orice.

Un copil este în mâna părinţilor asemenea unei bucăţi de lut pe care el, părintele, urmează să-l modeleze cu multă dragoste asemenea unui artist. Dar în acelaşi timp lutul (copilul) trebuie să fie maleabil, uşor de modelat.

Cum ar trebui să se comporte un copil, un preadolescent sau adolescent faţă de părinţii săi? Bineînţeles că trebuie să-i asculte şi să caute să devină prietenul părinţilor lui. În cartea Proverbele lui Solomon din Vechiul Testament, înţeleptul rege spune: “Un copil ascultător aduce bucurie părinţilor săi; unul încăpăţânat le aduce mâhnire” (10, 1).

Copilul sau tânarul trebuie să asculte de părinţii lui pentru că ei ţin locul lui Dumnezeu pe pământ , ei sunt “instrumentele” pe care Dumnezeu le foloseşte în procesul creaţiei dar şi pentru a-i aduce pe copii la maturitate, la persona adultă de mai târziu, care se va implica la rândul său în procesul creaţiei. În acelaşi timp, părinţii sunt resposabili în faţa lui Dumnezeu pentru adultul format din copilul pe care l-au primit în dar de la El.

Dumnezeu cere copiilor ascultare faţă de părinţi prin legea Decalogului care spune: “Cinsteşte-l pe tatăl tău şi pe mama ta ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti mult pe pământ”, fiind prima dintre legile care privesc relaţiile cu aproapele şi fiind singura lege din Decalog de care Dumnezeu ataşează o promisiune.
Deci copilul care îşi iubeşte, îşi ascultă şi îşi respectă părinţii va trăi bine şi mult pe pământ, este o promisiune făcută de Dumnezeu.

O tânără doamnă povesteşte: “Tot timpul am trăit cu impresia că mama mea este cea mai rea din lume. De când eram mică, mă obliga să mănânc ceva de dimineaţă. Înainte de a pleca la şcoală, trebuia să beau măcar laptele, în timp ce alte mame nici nu se ocupau de asta. Îmi făcea un sandviş sau îmi dădea fructe pe când ceilalţi copii îşi cumpărau cipsuri şi mâncau tot felul de bunătăţi. Ce tare mă mai supăram din cauza asta! Şi cuvintele ei: “Mănâncă, haide! Nu lăsa lucrurile neterminate! Fă-le bine! Şi încă o dată!” Şi uite aşa era mereu…..A încălcat legile, e interzis să pui minorii să muncească, mă obliga să-mi fac patul, s-o ajut să facă mâncare şi alte treburi. Cel mai mult nu-mi plăcea când mă trimitea să cumpăr pâine, era aşa cald, şi nişte cozi….Cât de greu îmi venea!
Când am crescut, mama se amesteca în toate: “Cine sunt prietenele tale? Care sunt mamele lor? Unde locuiesc?…” Cel mai rău a fost când am început să am prieteni. În timp ce prietenele mele se puteau întâlni cu prietenii lor pe ascuns, eu trebuia să-i chem în salon şi să-i prezint. Era culmea! Şi bineînţeles, nelipsitul interogatoriu: Cum te cheamă? Unde locuieşti? Ce studiezi? Lucrezi?….Treburile prin casă se înmulţeau…..să mături, să aranjezi debaralele, toate astea mă enervau la culme. Anii au trecut. M-am căsătorit şi mi-am făcut o familie. Acum sunt şi eu mamă la rândul meu şi pe 10 mai, anul ăsta, m-am dus să mă împărtăşesc şi i-am mulţumit lui Dumnezeu cu bucurie în suflet pentru mama pe care mi-a dat-o.
Datorită grijii ei pentru ce mâncam am crescut sănătoasă şi puternică, iar când eram bolnavă, mă îngrijea cu atâta dragoste…Datorită atenţiei cu care m-a urmărit la lecţii mi-am terminat facultatea. Pentru că m-a învăţat să fac treabă prin casă, acum casa mea este curată şi ordonată şi ştiu să mă organizez. Datorită ei am reuşit să-mi aleg cu atenţie prietenele, pe unele le mai am şi acum şi sunt pentru mine o adevărată comoară…Mă bucur că mi-a cunoscut prietenii. Astfel mi-am dat seama care era cel mai bun şi mi l-am ales ca soţ. “Îţi mulţumesc, Doamne”, i-am zis din tot sufletul, “pentru mama pe care mi-ai dat-o, mămica mea dragă, căreia i-am văzut numai defecte şi nu calităţi, mama care m-a iubit atâta şi m-a crescut aşa de bine”. (Din seria “Vitamine pentru suflet”, Editura Pauline, Bucureşti, 2004).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>