Ce fel de om doresc să fiu – Mândria

Preadolescentul, adolescentul dar şi adultul îşi pune deseori întrebări cu privire la persoana sa, în scopul găsirii unor răspunsuri, pentru perfecţionarea personalităţii sale.
Fiecare om trebuie să se cunoască în primul rând pe sine, pentru a se perfecţiona din punct de vedere spiritual. De aceea trebuie să ştie care sunt posibilele defecte şi calităţi ale sufletului uman.

Unul dintre marile defecte ale omului este mândria, existănd opinii care susţin că ar aparţine doar celor inculţi, de unde şi vorba românească: „Prostul dacă nu-i fudul, nu-i prost destul”. Cu toatea acestea viaţa de zi cu zi, a demostrat contrariul. Mândria atinge omul indiferent de nivelul de cultură, de rasă, de clasa socială. Toţi oamenii pot devini sclavii acestui viciu.
Mândria constă în supraaprecierea de sine ceea ce duce la dispreţuirea altora şi negarea lui Dumnezeu. Mândria este primul din cele şapte păcate capitale fiind originea tuturor celorlalte păcate. Lucifer este primul care a comis acest păcat, revoltându-se împotriva lui Dumnezeu, apoi Adam şi Eva tot din mândrie nu au ascultat de Dumnezeu şi astfel au comis păcatul strămoşesc.

Mândria are mai multe moduri de manifestare:
-ostentaţia: omul caută să facă paradă de calităţile pe care le are (se laudă);
-prezumţia: omul se crede capabil de orice;
-ipocrizia: omul vrea să pară mai bun decât este de fapt;
-neascultarea: omul refuză supunerea (faţă de părinţi, prieteni, tutori, conducători etc) şi consideră că nu are nevoie de alţii;
-dispreţul: omul îi înjoseşte pe egalii şi pe inferiorii săi.

Cel care a avut un comportament uman de înaltă ţinută şi care trebuie considerat modelul demn de urmat a fost Isus Cristos. Prin învăţătura sa, Isus îl ajută pe cel care doreşte să se perfecţioneze.
Deseori, Isus îi apostrofa pe farisei pentru mândria lor, numindu-i „morminte spoite” pentru că toate faptele lor dovedeau că erau plini de mândrie. Dar pentru a ilustra şi mai bine în ce constă acest viciu Isus le spune celor care îl ascultau parabola Vameşul şi fariseul:

„Doi oameni s-au dus la Templu să se roage; unul era fariseu, iar celalalt vameş. Fariseul, în picioare, se ruga astfel în sinea lui: Dumnezeul meu, îţi multumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepşi, adulteri, sau chiar ca acest vameş. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele. Vameşul însă sta departe şi nici nu se încumeta să-şi ridice ochii la cer, ci-şi bătea pieptul zicând: „Dumnezeul meu, îndură-te de mine , păcătosul.” Vă spun că, spre deosebire de celălalt, acesta s-a întors acasă drept. Căci oricine se înalţă va fi umilit, iar cine se umileşte va fi înălţat” (Luca 18, 10-14).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>