Ce fel de om doresc sa fiu – Bunătatea

Ce fel de om doresc sa fiu
Bunătatea este virtutea care îl face pe om să ia parte la suferinţele şi bucuriile aproapelui său. Bunătatea este una dintre virtuţi prin care un om poate învinge invidia.
Bunătatea se naşte din deschiderea sufletească faţă de alţii, dar un om care doreşte să aibă această calitate, trebuie să fie conştient că toţi oamenii sunt creaţi de Dumnezeu, că toţi oamenii sunt egalii săi şi că toţi oamenii sunt chemaţi la mântuire.

Dumnezeu este bunătatea însăşi dupa cum ne spune psalmistul: „Bun este Domnul faţă de toţi, bunătatea lui se răspândeşte la toate creaturile” (Ps 31,20).
Bunătatea lui Dumnezeu este vizibilă omului în opera de mântuire. Dumnezeu Tatăl îl trimite pe Fiul său, Isus, să-şi dea viaţa, să fie batjocorit de om, pentru salvarea omului. Isus a luat asupra sa păcatele lumii, le-a ispăşit şi dăruieşte harurile mântuirii prin colaborarea sa cu Duhul Sfânt.
Duhul Sfânt este cel care revarsă în om bunătatea lui Dumnezeu. Iar omul demonstrează că a primit-o prin bunăvoinţă, blândeţe, delicateţe, politeţe, amabilitate, cordialitate.

Amabilitatea faţă de orice om, comportamentul plin de iubire faţă de orice om, bunătatea în voce, o conduită care să exprime încredere, atrage şi dovedeşte prezenţa harului în om. „Bucuraţi-vă cu cei care se bucură, plângeţi cu cei care plâng”, ne invaţă Sfânta Scriptură, atitudine care se numeşte „empatie”. Pentru că toţi oamenii sunt creaţi de Dumnezeu, s-a format un întreg, iar atunci când unul se bucură, bucuria lui poate fi bucuria intregului, iar când unul suferă, suferinţa lui este suferinţa întregului.
Isus ne învaţă că bunătatea locuieşte în inima unui om: „Omul bun din visteria cea bună a inimii sale scoate cele bune, iar omul rău din visteria inimii sale scoate cele rele” (Mt 12, 35).

„Cu mulţi ani în urmă, când lucram ca voluntar într-un spital din Stanford, am cunoscut o fetiţă pe nume Liz, care suferea de o boală neobişnuită. Singura şansă de a se face bine era o transfuzie de sânge de la fratele ei de cinci anişori, care supravieţuise în mod surprinzător aceleiaşi boli şi dezvoltase anticorpii necesari pentru a putea distruge microbul. Doctorul i-a explicat situaţia fratelui fetiţei şi l-a întrebat dacă ar vrea ca sângele lui, donat, să-i vină în ajutor surioarei. L-am văzut în dubiu doar un moment, după care a tras aer în piept şi a zis: - Da, o voi face, dacă asta o va salva pe Liz. În timpul transfuziei, era culcat pe un pat lângă cel al surorii şi surâdea în timp ce noi îi asistam pe cei doi văzând cum fetiţei îi revine culoarea în obraji.
Băiatul a devenit palid şi i-a dispărut zâmbetul de pe buze. L-a privit pe doctor şi l-a întrebat cu voce tremurândă: – La ce oră încep să mor?” (Din seria „Vitamine zilnice pentru suflet”, Editura Pauline, 2004).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>