Ce frumos e omul

Dintre toate creaţiile lui Dumnezeu, omul este cea mai minunată şi distinsă creatură. Cu toate acestea omul creat de Dumnezeu nu este perfect, el nu se naşte desăvârşit dar poate urca trepte spre desăvârşire.
Omul nu se naşte cu sufletul împlinit, ci trebuie să şi-l perfecţioneze în fiecare zi. El poate să acorde prioritate umanului asupra animalului, să dobândească stăpânire de sine deplină şi să colaboreze cu Dumnezeu în întreaga sa activitate. Pentru a fi frumos, omul trebuie să devină integru.

Integritatea este dovada devotamentului total faţă de Dumnezeu şi faţă de propria sa conştiinţă. Omul integru nu comite fapte rele chiar dacă nu este văzut de nimeni. El nu recurge nici la minciuni nici la compromisuri. Rezultatul integrităţii este dobândirea unei alese demnităţi şi o mare asemănare cu Tatăl ceresc.

Cel care doreşte să facă paşi spre perfecţionarea sa, trebuie să aibă în vedere câteva lucruri:
-că are datoria de a progresa neîncetat spre perfecţionarea sa;
-că trebuie să-şi dezvolte armonios facultăţile în conformitate cu misiunea care i-a fost încredinţată;
-că trebuie să accepte ca raţionale virtuţile pe care un asemenea ideal i le cere.
Omul care are ca ideal perfecţionarea sa, deşi nu va atinge niciodată perfecţiunea, aceasta fiind o caracteristică a divinului, va putea cînta:

Ce frumos e omul!

Dintre câte sunt pe lume
Ce frumos e omul!
Dacă merit-acest nume
Ce frumos e omul!

Munţi şi văi se mai pot naşte
Ce frumos e omul!
Dar ca el nu veţi cunoaşte
Ce frumos e omul!

Şi în gânduri când se zbate
Ce frumos e omul!
El e mai frumos ca toate
Ce frumos e omul!

Prin ştiinţe şi prin arte
Ce frumos e omul!
El nici n-are drept la moarte
Ce frumos e omul!

Veşnic fire îndrăzneaţă
Ce frumos e omul!
El e condamnat la viaţă
Ce frumos e omul!

Când copiii bine-şi creşte
Ce frumos e omul!
Să trăiască omeneşte
Ce frumos e omul!

Pentru el şi tot ce face
Ce frumos e omul!
Colindaţi colind de pace
Ce frumos e omul!

Că din toate pe planetă
Ce frumos e omul!
Numai el nu se repetă
Ce frumos e omul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>