Există sau nu există Dumnezeu?

         

        Oamenii din toate timpurile şi din toate locurile de pe pământ  şi-au pus  întrebarea: de unde venim, încotro mergem? Răspunsurile lor la acestă întrebare sunt „opinii ştiinţifice”,  care sunt diferite şi de foarte multe ori contradictorii. Cert este însă faptul că oamenii din toate timpurile au admirat creaţia şi măreţia Creatorului aducându-i în acelaşi timp mulţumiri.

        De-a lungul istoriei, oamenii şi-au exprimat în diferite moduri respectul faţă de Dumnezeu, prin credinţă şi fapte religioase (rugăciuni, jertfe, meditaţii), care dovedesc faptul că omul este o fiinţă religioasă. Omul are această căutare sădită în fiinţa sa „El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremi şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-l găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi” (Fap 17, 26-28).

         Credinţa creştină susţine că Dumnezeu este acela care stăpâneşte peste toate, Dumnezeu este prima şi ultima realiatate, Dumnezeu face să se bucure inima  omului: „Să se bucure inimile celor care-l caută pe Domnul” (Ps 105, 3).

           Care sunt căile prin care omul poate ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu?

          Dumnezeu nu poate fi cunoscut în mod direct pentru că este duh, adică nu are trup, dar:

  1. Omul ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu prin gândire;
  2. Omul ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu prin revelaţie, mai concret, prin studiul Bibliei.

        Legenda paşilor pe nisip spune că într-o zi un om ajunse în rai şi-l întrebă pe Dumnezeu dacă şi-ar putea revedea întreaga viaţă cu momentele de bucurie, dar şi cu cele de încercare. Dumnezeu îi îngădui. Îi înfăţişă întreaga viaţă, ca şi cum s-ar fi desfăşurat de-a lungul unei plaje, iar omul se plimba pe nisipul fierbinte. Omul văzu că de-a lungul drumului erau patru urme de paşi pe nisip, ale lui şi ale lui Dumnezeu, dar în clipele de restrişte nu mai erau decât două. Foarte mirat şi chiar mâhnit, îi spuse lui Dumnezeu: „Văd că tocmai în clipele grele m-ai lăsat singur”. „Ba nu, îi răspunse Dumnezeu, în clipele grele erau numai urmele paşilor mei, pentru că atunci te purtam pe braţe”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>