Perla

   Auzim sau poate chiar am experimentat faptul că Dumnezeu este IUBIRE, că toţi oamenii pot fi părtaşi la iubirea sa. Cu toate acestea sunt momente în viaţa când omul îşi pune următoarele întrebări: De ce mi se întâmplă mie acest lucru? De ce nu reuşesc? De ce trebuie să renunţ tocmai eu? – fără a realiza că prin orice lucru care ni se întâmplă Dumnezeu vrea să ne transmită sau să ne dea ceva mult mai valoros.

   Vă prezint în continuare o mică întâmplare pe care am găsit-o relatată în „Vitamine pentru suflet”, autorul fiind anonim:

   Jenny era o fetiţă frumoasă de cinci ani, cu ochi strălucitori. Într-o zi, în timp ce era într-un magazin cu mama ei, a văzut un colier de perle false care costa 2,50 dolari. Cât de mult şi-l dorea! A întrebat-o pe mama ei dacă i-l cumpără şi ea i-a răspuns: “Facem o înţelegere, eu îţi cumpăr colierul şi când ajungem acasă, facem o listă de lucruri pe care le-ai putea face tu ca să-l poţi plăti, bine?”. Jenny a fost de accord şi mama ei i-a cumpărat colierul.

   Jenny se străduia în fiecare zi să facă toate treburile pentru a putea plăti. În scurt timp, şi-a plătit datoria. Jenny îşi iubea perlele! Le purta pretutindeni: la grădiniţă, când dormea şi când ieşea cu mama ei.

   Jenny avea un tată care o iubea foarte mult. Când mergea la culcare, el se ridica din fotoliul său favorit ca să-i citească povestea preferată.

   Într-o noapte după ce i-a citit povestea, i-a zis: “Jenny, tu mă iubeşti?” „- Oh, da, tată”. „Atunci dăruieşte-mi mie perlele tale”, i-a cerut el. „- Oh, tată, nu perlele – a zis Jenny. Dar ţi-o dau pe Rosita, păpuşa mea preferată. Mai ştii care? Mi-ai făcut-o tu cadou anul trecut de ziua mea. Ţi-o dau  cu toate lucruşoarele ei cu tot. E bine, tată?” „- Oh, nu fetiţa mea, lasă, nu contează” şi sărutând-o pe obaji, i-a zis: Noapte bună, micuţo!”.

    O săptămână mai târziu, tatăl o întrebă din nou, după ce îi citeşte povestea: „Jenny, mă iubeşti?”. – Oh, da, tată, ştii cât de mult te iubesc!”, i-a răspuns ea. „Atunci dă-mi mie perlele tale”. „-Oh, tată, nu perlele; dar ţi-l dau pe Lazos, calul meu de jucărie. Este preferatul meu, părul lui e atât de moale şi poţi să te joci cu el şi să-i faci codiţe”. „Oh, nu fetiţo, lasă” şi i-a zis la ureche: „Somn uşor!”.

   După câteva zile, când tatăl intră în dormitor să-i citească povestea, Jenny stătea pe pat şi cu tremur în voce i-a zis: „Ia, tată” şi i-a întins mâna. A deschis palma: în ea se afla preţiosul colier. Tatăl, cu o mînă a luat colierul de plastic şi cu cealaltă a scos din buzunar o cutiuţă de catifea albastră. În cutiuţă erau superbe perle adevărate. Le păstrase acolo, aşteptând ca Jenny să renunţe la acel lucru ieftin ca să-i poată oferi unul de valoare.

   Aşa e şi cu Tatăl nostru ceresc. El aşteaptă ca noi să renunţăm la lucrurile fără voloare din viaţa noastră pentru ca El să ne dea comori nepreţuite. Nu e bun Dumnezeu? Asta mă face să mă gândesc la lucrurile de care mă agăţ şi la care nu-mi vine să renunţ şi mă întreb: oare ce vrea Dumnezeu să-mi ofere în locul lor?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>