Saul participă la omorârea Sfântului Ştefan

     La început comunitatea creştină, Biserica, nu era autonomă, nu era despărţită de iudaism, nu avea un edificiu propriu de cult, de aceea primii creştini se adunau încă la sinagogile din Ierusalim. Aici domnea o credinţă mesianică nouă şi necunoscută până atunci, domnea o mare iubire frăţească, ce se exterioriza prin acele agape ale comunităţii şi mai ales prin cultul lui Isus.

     Această comunitate primară era unită în jurul apostolilor care se îngrijeau de toate: să predice, să săvârşească slujbele religioase, să organizeze viaţa comunităţii, să strângă ajutoare pentru săraci. Când comunitatea s-a dezvoltat, apostolii şi-au luat colaboratori: diaconi şi apoi preoţi. Apostolii au convocat mulţimea ucenicilor (pe cei care primiseră Botezul şi deveniseră creştini) şi le-au spus: „Nu este bine ca noi să lăsăm la o parte cuvântul lui Dumnezeu pentru a sluji la mese. De aceea, fraţilor, căutaţi dintre voi şapte bărbaţi cu nume bun, plini de duh şi înţelepciune, pe care să-i rânduim pentru această slujire” (Fap 6, 3). Această propunere a plăcut întregii mulţimi. Ei au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip şi alţii cinci şi i-au dus în faţa apostolilor, care s-au rugat şi au pus mâinile asupra lor.

     Ştefan, plin de har şi de putere, făcea minuni şi semne mari în popor, el fiind cel dintâi care a recunoscut însemnătatea divină şi universală a Bisericii creştine. Pentru că întâlnirile aveau loc în sinagogi, Ştefan vine în contact cu evreii care apărau din răsputeri Legea lui Dumnezeu, unul dintre ei fiind Saul din Tars, de curând reîntors la Ierusalim. Ştefan nu era de acord cu subtilităţile legii.

     În cuvântul său, Ştefan, referindu-se la profeţi, dovedeşte că Isus trebuia să sufere şi să moară şi că Isus cel răstignit se identifică cu slujitorul lui Iahve cel anunţat de profetul Isaia. Saul îl asculta şi probabil că se întreaba: Cum? Un om ce suferă? Un om condamnat la moarte ca un sclav, un astfel de om să fie Mesia? Um om răstignit pe cruce ca un tâlhar să fie Mesia, trimisul lui Iahve? Pentru Saul aşa ceva nu era de acceptat. Saul şi Ştefan erau purtătorii de cuvânt ai două concepţii mesianice diferite, total opuse. Ştefan a arătat că Legea şi templul nu sunt decât nişte etape trecătoare în ordinea mântuirii. Astfel Ştefan a lovit în instituţiile de bază ale iudaismului: Legea şi Templul. Iudeii l-au acuzat de blasfemie. Sinagoga se transformă în tribunal. Au aţâţat întreg poporul, iar Ştefan este târât până la sala adunării Marelui Sfat, în curtea interioară a templului. Bătrânii s-au adunat în semicerc. Ştefan îşi expune încă o dată ideile mesianice şi încheie cu o grea acuzaţie: „Voi aţi fost trădătorii lui Mesia şi aţi devenit ucigaşii lui” (Fap 7, 52). La auzul acestor cuvinte cei de faţă au început să scrâşnească din dinţi şi să ridice pumnii dar Ştefan stătea în extaz şi plin de Duhul Sfânt, privind spre cer, a spus: „Iată, văd cerul deschis şi pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu”. Caiafa, Marele Preot, supune la vot dacă este vinovat sau nevinovat. Saul care avea drept de vot şi era membru al Sinedriului în calitate de cărturar era de faţă. Tensiunea crescuse la maximum, astfel încât iudeii de la toate sinagogile l-au scos afară din Ierusalim pe Ştefan pe poarta Damascului. Locul uciderii era o groapă adâncă, de două ori statura unui om. Saul este prezent în acel loc pentru a supraveghea această lucrare sângeroasă. Ştefan este aruncat în groapă şi cade pe spate. Unul dintre martori ia o piatră şi aruncă lovindu-l în piept. Pentru a nu fi deranjaţi când aruncau cu pietre, toţi ceilalţi s-au dezbrăcat de hainele albe pe care le aruncau la picioarele lui Saul.

     Ştefan şi-a adunat ultimele puteri, s-a ridicat şi cu braţele întinse şi cu ochii spre cer se ruga: „Doamne Isuse, primeşte sufletul meu!”. În timp ce pietrele vâjâiau, Ştefan îşi îndreptă privirea spre Saul şi strigă cu voce tare: „Doamne, nu le socoti aceasta de păcat!”

     Saul nu va uita niciodată această zi. Toată viaţa sa va avea remuşcări, scena ucederii lui Ştefan cu pietre va reveni mereu în amintirile sale: „Eu sunt cel mai mic dintre Apostoli. Nu sunt vrednic să fiu numit Apostol deoarece am prigonit Biserica lui Dumnezeu”.

     Moartea Sfântului Ştefan, primul martir, a fost preţul pe care Biserica primară l-a plătit pentru eliberarea sa din cadrul iudaic şi naţional, pentru a deveni Biserică universală.

     Referinţe bibliografice: Joseph Holzner – Paul din Tars, Editura Sapienţia, 2002.

One thought on “Saul participă la omorârea Sfântului Ştefan

  1. Pingback: TEATRELE LONDONEZE | Zinnaida

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>