Paul meditează în pustiul Arabiei

     Din Damasc, Paul pleacă în Arabia pentru o perioadă de trei ani. El explică mai târziu în Scrisoarea către Galateni: „Nici n-am mers la Ierusalim. Eu m-am dus în Arabia” (Gal 1, 16-17). Nu avea ce căuta la Ierusalim, faptele sale ca prigonitor erau prea proaspete iar situaţia faţă de cei 12 apostoli era delicată. În acelaşi timp viaţa i-ar fi fost în pericol din cauza Sinedriului.

      Paul este nevoit să plece în Arabia care pe atunci cuprindea toată peninsula arabică, până la Damasc şi chiar până la Eufrat.

     Cu sufletul plin de sentimente puternice şi de instrucţiunile şi învătăturile primite de la ucenicii lui Isus din Damasc, înarmat cu o Biblie pe care o purta tot timpul cu el, Paul îmbrăcat ca un beduin merge în locuri sălbatice, fără arbori, locuri care mai târziu vor fi populate de eremiţi. Începe un timp de reculegere care va fi după cum va declara mai târziu perioada cea mai frumoasă a vieţii sale, timp în care se realizează o transformare adâncă în sufletul său. Referindu-se la această perioadă în Scrisoarea către Filipeni el spune: „Dar cele ce au fost câştiguri pentru mine, pentru Cristos le-am socotit drept pagube. Ba, mai mult, eu consider că toate lucrurile sunt pagube faţă de cunoaşterea lui Isus Cristos, Domnul meu, pentru care de toate m-am lepădat” (Fil 3, 7-11).

     În acest timp de meditaţie, Paul îşi clarifică în conştiinţa sa două aspecte şi anume: cel legat de persoana lui Isus şi cel legat de credinţă. Pentru Paul începând din acestă perioadă Isus este cel prin care Dumnezeu a intervenit puternic în istorie, fiind trimis în lume pentru mîntuirea oamenilor. Isus este Mesia.

     Credinţa este de acum pentru Paul un sentiment de forţă, care îi potoleşte neliniştea inimii, care îi alungă nesiguranţa, care îi dizolvă indoiala şi îi inundă spiritul şi inima de căldură şi lumină.

     Referinţe bibliografice: Joseph Holzner – Paul din Tars, Editura Sapienţia, 2002.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>