Conştiinţa

Prelucrare după Victor Hugo:

Cumplit vorbit-a Domnul cu vuiet de furtună

Şi Cain pleacă-ndată, avutul şi-l adună.

Înspăimântat de moarte, el pleacă-n pribegie;

În urma-i vin de-a valma feciori, nepoţi, soţie,

Şi merge, merge-ntr-una, cu grabă, la-ntâmplare.

De masă, de odihnă, nici timp nici poftă n-are.

O voce nemiloasă mereu din urmă-l mână:

E sângele lui Abel, ce strigă din tărână.

Ajunseră departe de ţară şi casă,

Când iată înserarea încet-încet se lasă.

Ei sunt lângă un munte cu stânci şi culmi semeţe;

Un vânt uşor le-aduce un suflu de tristeţe.

 

Hai să oprim, – le spune femeia fără vlagă –

Căci nu mai pot copiii nici sufletul să-şi tragă.

 

 

S-aştern, sfârşiţi, pe iarbă şi adorm curând cu toţii.

S-aud din vreme-n vreme, grăind în vis nepoţii.

Doar cain stă de veghe pe-o piatră lângă munte;

El n-are somn şi-n palme îşi ţine trista-i frunte.

 

Iar când în sus priveşte, el vede deodată

Un ochi nespus de mare pe bolta-ntunecată.

Un ochi ca de jăratec ce-l vede, îl pătrunde;

Ar vrea să se ascundă, dar vai, nu ştie unde.

Din locul său de veghe pe dată se ridică

Strigând cu spaima-n oase şi tremurând de frică:

-Sus! Sus, feciorii tatei! Trezeşte-te femeie!

 

Au cine, văzând ochiul, mai poate-n în loc să steie?

Se scoală toţi, se-mbracă în piei de animale

Şi îşi urmează-n noapte necunoscuta cale.

 

Şi Cain merge-ntr-una, pe el stăpână-i frica,

Nu ştie de odihnă, nu ştie de nimica.

Şi merg o zi, merg două, mai merg apoi vreo zece,

Mai trece-o săptămână, şi încă una trece…

Şi după multe zile şi cale lungă-n fine

Ajung pe ţărmul mării în nişte ţări străine.

Această parte-a lumii, după mai multă vreme,

Aveau locuitorii Asiria s-o cheme.

 

-Să stăm, îşi zise Cain, slăbit ca după friguri,

Se termină pământul, aicea suntem siguri.

 

Vorbea cu-atâta jale că i-ai fi plâns de milă.

 

-Aicea, îşi mai zise, câmpia e fertilă;

Cuminţi munci-vom câmpul, din mare-om scoate peşte,

Sunt sigur că nici Domnul aici nu mă mai găseşte.

 

Şi cum spunea acestea, şezând pe malul mării,

Deodată ochiul iarăşi apare-n fundul zării;

Pe bolta-ntunecată el scânteia în umbră.

Cum îl văzu, fiorii pe cain îl trecură.

 

-Ascundeţi-mă, zise cu degetul la gură.

 

Uimiţi stăteau cu toţii, privind cu spaima minţii

Cum tremura bătrânul de-i clănţăneau toţi dinţii.

 

-Ridică iute cortul! lui Iubal el îi spune.

(Se pricepea acesta la corturi de minune;

Urmaşii lui trăiră în corturi ani de-a rândul,

Cu turmele lor multe deşertul străbătându-l).

Căci, negăsindu-şi locul, în frica lui profundă

În cort sărmanul cain dorea să se ascundă.

Se înalţă deci pânza şi-n cuie fu fixată.

 

-Mai vezi şi-acuma ochiul acela groaznic, tată?

Îl întrebă Tisila cea dulce ca-aurora,

O copiliţă blondă, plăcută tuturora.

 

-O, da, copila tatei bălaie ca şi luna,

El stă pe cer, acolo, şi mă priveşte-ntr-una.

 

Dar iată că lui Iubal un gând îi vine-n minte:

(Să vă mai spun în treacăt c-acesta fu părinte

Acelor ce de-atuncea şi până hăt, încoace,

Umblară pe la chefuri şi pe la iarmaroace,

Cântând cu măiestrie din tobe şi trompete).

Şi, cum spuneam deci, Iubal părerea lui îşi dete

 

-Să facem, zise dânsul, un zid, o baricadă,

Să-mpiedicăm, noi, ochiul pe tata să-l mai vadă!

 

Deci, iată zidul gata după o zi de muncă,

Şi Cain după dânsul de-ndată se aruncă.

 

-Mă-nşel – strigă el însă – sau zidul se destramă?

Ah! Ochiul mă priveşte prin zidul de aramă!

 

Atuncea Enoh zise: – Să facem o cetate

Pe care s-o închidem cu ziduri lungi şi late;

Şi turnuri mari să-i facem, de să ne meargă vestea,

Să-l asezăm pe tata într-unul din acestea

Şi nimeni să nu poată pătrunde pân-la ele;

La porţi vom pune strajă, pe ziduri santinele.

 

Pe ţărm se-alese locul şi se porni lucrarea.

De-atâta forfoteală se minuna şi marea.

Lucrarea e condusă de Tubulcain vestitul;

El şlefuieşte piatra şi sfarămă granitul;

În mâna lui vânjoasă metalul se îndoaie,

Dar totodată fraţii lui duc în câmp războaie.

Pe fiii lui Cainan din ţară îi aungă,

Îi trec pe toţi captivii ca oile prin strungă,

Le taie fără milă la toţi câte-o ureche;

Aşa fu obiceiul la cei din lumea veche.

Cu o cruzime oarbă şi mult nemilostivă

Pe toţi îi mutilară orbindu-i deopotrivă.

Ţi bat pe toţi străinii cu bice tari de piele

Şi-n nopţile cu lună trimit săgeţi spre stele.

 

Iar între timp e gata grozava fortăreaţă.

 

Era, fără-ndoială, puternică. Măreaţă.

I se-nălţau spre ceruri frumoasele-i contururi.

 

-Aceasta – spuneau unii – va dăinui de-a pururi.

Şi turnurile-n soare se răsfăţau feeric,

Zvârlind înspre câmpie o pată de-ntuneric.

Ba se vedeau şi steaguri de diferite feluri

Ce fâlfâiau semeţe deasupra, pe creneluri.

 

S-au pus oşteni cu arcuri pe zidurile dese,

Şi-un turn înalt de piatră la mijloc se alese.

Într-unul fu pus Cain, ce-acum zăcea de boală.

Pe poartă, la intrare, fusese scris cu smoală:

Intrarea pentru Domnul e absolut oprită!

Urma deci pentru cain o viaţă liniştită.

Îl întrebă Tisila: – Şi-acuma ochiul, oare,

Te vede cu privirea aceea-ngrozitoare?

 

-O, da, mă vede-ntr-una, copila mea bălaie,

Privirea lui mă arde cum arde o văpaie.

 

Apoi îşi cheamă fiii, care stăteau pa pândă,

Şi astfel le vorbeşte cu voce tremurândă:

 

-De-acuma, dragii tatei, de moarte mă apropii,

Îmi voi sfârşi deci viaţa zăcând în fundul gropii,

Căci vreau să scap de ochiul privirii nemiloase

Să am şi eu puţină odihnă pentru oase,

De-acum n-oi mai străbate cu turmele pustiul …

Hai, faceţi iute groapa şi-mi pregătiţi sicriul!

Deci un cavou fecioriiîi pregătesc degrabă,

Iar Cain îşi coboară-n el făptur-i slabă.

C-o lespede de piatră e-nchis apoi mormântul.

Deasupra dup-aceea se-mprăştie pământul.

 

Dar flamura de doliu nici nu fusese-nfiptă

Când ochiul de jăratec era deja în criptă.

Fixat pe bolta criptei el scânteia în umbră

Ţinând mereu pe Cain privirea lui cea sumbră.

 

Preluare din „CALEA MÂNTUIRII”, Morala creştină catolică, Pr. Claudiu Dumea, Ed ARCB, 1996, pag. 28.

One thought on “Conştiinţa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>