Cum ne formăm conştiinţa?

     „Lumina din noi nu porneşte de la propria noastră subiectivitate, ci de la Isus Cristos. Eu sunt – a spus El – lumina lumii; cine mă urmează, nu umblă în întuneric (In 8, 12). Lumina lui ne luminează conştiinţele; în plus, El ne poate preschimba în lumină care să lumineze vieţile celorlalţi…..Acest lucru îl vom face prin vorbe şi, în mod particular, prin comportarea de care vom da dovadă în îndatoririle profesionale, familiale şi sociale. Pentru acest motiv, trebuie să cunoaştem foarte bine limitele acţiunilor noastre, având în vedere cinstea omenească şi morala lui Cristos; trebuie să fim conştienţi de binele pe care-l putem face; să avem o conştiinţă clară în ceea ce priveşte unele ocupaţii sau profesii, să ne dăm seama că ele nu au a face cu respectul faţă de sine şi faţă de Dumnezeu şi să le evităm; dacă greşim, să ne dăm seama de acest lucru, să cerem iertare şi să căutăm să îndreptăm răul făcut; dacă mai este posibil. Femeia, care are ca îndatorire sanctificatoare îngrijirea căminului ei, va trebui să se întrebe, în rugăciune, dacă este un bun exemplu în ceea ce face, dacă trăieşte cu sobrietate, dacă-şi domină supărările, dacă-şi dedică timpul necesar copiilor şi casei…Omul de afaceri trebuie să se gândească dacă-şi dă silinţa să cunoască învăţătura socială a Bisericii şi dacă o pune în practică în afaceri, în întreprinderea sa, dacă are grijă de angajaţii lui…….Toţi trebuie să ne formăm o conştiiţă dreaptă, care să înţeleagă cu uşurinţă glasul lui Dumnezeu în viaţa cotidiană. Ştiinţa morală trebuincioasă şi efortul de a trăi virtuţile creştine sunt cele două aspecte esenţiale ale formării conştiinţei. Situaţiile mai puţin clare, apărute în viaţa noastră, ar trebui să le privim în lumina Domnului, cerând, în caz de nevoie, sfatul oportun al acelor persoane care ne pot limpezi conştiinţa, şi punând imediat în practică deciziile luate, cu responsabilitate personală. Deoarece nu putem fi, în nici un caz, substituiţi în astfel de împrejurări şi nici nu putem arunca responsabilitatea noastră asupra altuia.

     În examenul general şi particular de conştiinţă vom învăţa să fim sinceri cu noi înşine, recunoscându-ne erorile, slăbiciunile şi lipsa de generozitate, fără a căuta false justificări. Conştiinţa care nu vrea să-şi recunoască greşelile, îl lasă pe om la discreţia propriilor sale capricii” (Francesco Fernandez Carvajal, De vorbă cu Dumnezeu, Editura Ars Longa, 2000, pag.79).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>