Crucea în lucrurile mărunte, de fiecare zi

      “Dacă vrea cineva să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze”(Luca 9, 23). Cu aceste cuvinte, Isus se adresează tuturor, vorbind de Crucea de fiecare zi. Sunt cuvinte ce se adresează tuturor oamenilor care doresc să-L urmeze, căci nu poate fi vorba de creştinism fără Cruce.

     „Pentru sfinţirea personală este necesar ca zi de zi să purtăm Crucea lui Isus, să acceptăm povara ei. Vom constata că acest drum al Crucii nu este un drum nefericit, deoarece Isus însuşi ne ajută şi cu El nu vine tristeţea.

     Întâlnim Crucea de fiecare zi în măruntele împotriviri peste care dăm în activitatea noastră, în viaţa noastră cotidiană: poate fi vorba de neprevăzutul la care nu ne gândim, de caracterul dificil al unei personae cu care trebuie să convieţuim, de planuri ce trebuie schimbate în ultimul moment, de uneltele muncii noastre care se strică atunci când avem mai multă nevoie de ele, de necazurile produse de frig, căldură sau zgomot, de neînţelegeri, de o uşoară indispoziţie care ne îndepărtează de activitatea noastră…

     Trebuie să întâmpinăm aceste împotriviri obişnuite cu curaj, oferindu-le Domnului în semn de răscumpărare; fără să ne plângem, căci acest lucru înseamnă deseori respingerea Crucii. Aceste mortificări, venite pe neaşteptate, ne pot ajuta, dacă le primim bine, să creştem în spiritul penitenţial, de care avem atâta nevoie, şi să devenim mai buni în ceea ce priveşte virtutea răbdării, a carităţii, a înţelegerii: pe scurt, în sfinţenie. Dacă le vom primi cu împotrivire, ele ar putea deveni motiv de răzvrătire, de nerăbdare sau de disperare. Mulţi creştini şi-au pierdut bucuria la sfârşitul unei zile, nu din cauza unor mari împotriviri, ci din cauză că nu au ştiut să sfinţească oboseala proprie muncii lor, precum şi măruntele greutăţi cu care s-au confruntat pe parcursul zilei. Crucea – mică sau mare – acceptată, aduce cu sine pace şi satisfacţie în mijlocul durerii, precum şi merite pentru viaţa eternă; când Crucea nu este acceptată, sufletul rămâne lipsit de iluzii sau se răzvrăteşte, ceea ce se transformă, în exterior, în tristeţe şi apatie. “Purtarea Crucii este ceva mare, mare… şi înseamnă înfruntarea vieţii cu curaj, fără şovăire; înseamnă transformarea în energie morală a dificultăţilor care nu vor lipsi de-a lungul existenţei noastre; înseamnă înţelegerea durerii omeneşti şi, în ultimă instanţă, capacitatea de a iubi cu adevărat” (Paul al VI lea, Alocucion, 24-III-1967). Creştinul care va trece prin viaţă fugind, sistematic, de sacrificiu, nu-l va întâlni pe Dumnezeu, nu va găsi fericirea. El va fugi şi de propria sa sfinţenie” (Francesco Fernandez Carvajal, De vorbă cu Dumnezeu, Editura Ars Longa, 2000, pag. 16).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>