Un strigăt de dreptate

     „Judecă-mă, Dumnezeule, apără-mi cauza…Tu eşti Dumnezeul tăriei mele” (Ps 43,1), ne rugăm astăzi.

     La o mare parte a omenirii se aude un puternic strigăt pentru o mai mare dreptate, pentru „o pace mai bine asigurată, în respect reciproc, între oameni şi între popoare” (Paul al VI –lea, Scrisoarea Apost. Octogesima adveniens, 14-V-1971). Această dorinţă de edificare a unei lumi mai bune, în care omul să se bucure de mai mult respect, deoarece a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, este partea fundamentală a „foamei şi setei de dreptate” (Mt 5, 6) care trebuie să existe în inima creştinului.

     Întreaga predicare a lui Isus este o chemare la dreptate şi la milostivire. Isus îi condamnă pe farisei, care „mănâncă avutul văduvelor şi se prefac că se roagă îndelung” ( Mc 14,40). Iar Sfântul Iacob, Apostolul, se adresează plin de severitate celor care se îmbogăţesc prin fraudă şi nedreptate: „bogăţia voastră e putredă (…). Plăţile lucrătorilor care v-au secerat grânele, jefuite de voi, cer dreptate, iar strigătele secerătărilor au ajuns la urechile Domnului oştirilor”.

     Biserica, credincioasă învăţăturilor Sfintei Scripturi, ne îndeamnă să ne unim cu acest strigăt al lumii şi să-l preschimbăm într-o rugăciune care să ajungă până la Dumnezeu, Tatăl nostru. În acelaşi timp, ea ne îndeamnă şi ne cere să trăim exigenţele dreptăţii în viaţa noastră personală, socială şi profesională şi să ne ridicăm în apărarea semenilor noştri – mai slabi – care nu-şi pot pune în valoare drepturile. Lamentaţiile sterile nu sunt proprii creştinului. În loc de a ne tângui inutil, Isua vrea să ne căim pentru nedreptăţile săvârşite, în fiecare zi, în lume, şi să căutăm să îndreptăm ce se poate îndrepta, începând cu aceia care se află lângă noi, în mediul în care se desfăşoară viaţa noastră: femeia, în casa ei şi faţă de cei cu care este în legătură; patronul, în întreprinderea lui; profesorul universitar, la universitate…

     Soluţia ultimă, pentru a instaura şi promova dreptatea la toate nivelele, se află în inima fiecarui om, de unde pornesc toate nedreptăţile existente şi unde se află posibilitatea de a îndrepta toate relaţiile dintre oameni. „Omul, negându-l sau încercând să-l nege pe Dumnezeu, Începutul şi Sfârşitul său, îşi alterează, în mod profund, ordinea şi echilibrul interior, alterându-l şi pe acela al societăţii şi al creaţiei vizibile.

     Scriptura consideră ca fiind în strânsă legătură cu păcatul ansamblul nenorocirilor care-l oprimă pe om în exigenţa sa socială şi îndividuală” (S.C.Para la doctrina de la fe, Instr. Sobre libertad cristiana y liberacion, 22-III-1986, n.38). De aceea, noi, creştinii, nu putem uita că, atunci când, prin apostolatul nostru personal, îi apropiem pe oameni de Dumnezeu, edificăm o lume mai umană şi mai dreaptă. În plus, credinţa noastră ne îndeamnă să nu facem nici un compromis în apărarea dreptăţii, mai ales în ce priveşte aspectele cele mai legate de drepturile fundamentale ale persoanei: dreptul la viaţă, la muncă, la educaţie, la propria imagine… „Trebuie să susţinem dreptul tuturor oamenilor la viaţă, la posedarea celor necesare ducerii unei existenţe demne, la muncă şi la odihnă, la alegerea stării sociale, la formarea unui cămin, la aducerea pe lume a copiilor, în cadrul căsătoriei, şi la educarea lor, la petrecerea în linişte a bolii sau a bătrâneţii, la cultură, la asocierea cu alţi cetăţeni în scopuri licite, precum şi, în primul rând, dreptul de a-l cunoaşte şi a-l iubi pe Dumnezeu în deplină libertate” (J. Escriva de Balaguer, Amigo de Dios, 171).

     În mediul nostru personal, trebuie să ne întrebăm dacă ne desfăşurăm cu perfecţiune activitatea, dacă plătim cu dreptate pentru serviciile primite din partea unor persoane, dacă ne exercităm cu responsabilitate drepturile şi îndatoririle care pot influenţa modul de configurare a instituţiilor în care lucrăm, dacă muncim folosindu-ne de întregul timp destinat pentru aceasta, dacă apărăm bunul nume al celorlalţi, dacă luăm apărarea celor mai slabi, atunci când acest lucru se impune, dacă reducem la tăcere criticile defăimătoare ce pot apărea în preajma noastră… Astfel vom dovedi că suntem iubitori de dreptate. (Francesco Fernandez Carvajal, De vorbă cu Dumnezeu, Editura Ars Longa, 2000).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>