Isus este cel care iartă în Sacramentul Penitenţei

      Femeie nu te-a condamnat nimeni? Ea i-a zis: „Nimeni, Doamne”. Isus i-a spus: „Nici eu nu te condamn; mergi, de acum să nu mai păcătuieşti” (Ioan 8,10-11). Dinaintea lui Isus a fost adusă o femeie adulteră. Au pus-o la mijloc, ne spune Evanghelia. Au umilit-o şi se gândeau s-o ucidă cu pietre, fără să mai stea pe gânduri, invocând Legea lui Moise: Tu, ce zici?, l-au întrebat, pe Isus, cărturarii şi fariseii cu rea credinţă, ispitindu-l, pentru a-L putea acuza după aceea. El însă îi va surprinde pe toţi, nespunând nimic: aplecându-se, scria cu degetul pe pământ.

     Femeia stătea în continuare acolo, în mijlocul lor. Iar cărturarii şi fariseii insistau cu întrebările. Atunci, Isus s-a ridicat şi le-a spus: „Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea”. Şi aplecându-se din nou, scria pe pământ.

     Au plecat cu toţii, unul după altul, începând de la cei mai bătrâni. Nici unul nu avea conştiinţa curată, ceea ce doreau era, de fapt, să-i întindă o capcană Domnului. Au plecat toţi: El a rămas singur, iar femeia era în mijloc. Isus s-a ridicat şi i-a spus: „Femeie, unde sunt ei? Nu te-a condamnat nimeni?

     Vorbele lui Isus erau pline de indulgenţă şi de blândeţe, manifestare a iertării şi a milostivirii infinita a Domnului. Ea i-a răspuns imediat: Nimeni, Doamne. Iar el a zis: Nici eu nu te condamn; mergi, de acum să nu mai păcătuieşti. Ne putem închipui enorma bucurie a acelei femei, dorinţele de a începe o viaţă nouă, iubirea sa, pentru Cristos.

     În sufletul ei, murdărit de păcat şi de ruşinea publică, se realizase o schimbare extrem de profundă, pe care n-o putem întrevedea decât în lumina credinţei. Astfel, se împlineau vorbele profetului Isaia: Nu vă gândiţi la ce a fost înainte şi nu vă mai uitaţi la cele vechi: iată, voi face ceva nou… Voi face un drum prin deşert şi râuri în locuri secetoase…; ca să adăp poporul meu, aleşii mei, (…) care vor vesti laudele Mele (Is 43, 18-21).

     În fiecare zi, în toate colţurile lumii, Isus, prin intermediul preoţilor săi, zice în continuare: „Te dezleg de păcatele tale…, du-te şi nu mai păcătui”. Cel care iartă este însuşi Cristos, „Formula sacramentală absolvo te…, impunerea mâinii şi semnul crucii făcut asupra penitentului, arată că în acel moment păcătosul pocăit şi convertit intră în contact cu puterea şi milostivirea lui Dumnezeu. Este momentul în care Sfînta Treime devine prezentă pentru a-i şterge păcatul şi a-i reda nevinovăţia, comunicându-i puterea mîntuitoare a Pătimirii, Morţii şi Învierii lui Isus (…). Dumnezeu este întotdeauna cel principalul ofensat de un păcat sau altul – tibi soli peccavi – şi numai El poate ierta” (Ioan Paul al II lea, Exor. Apost. Reconciliatio et paenitentia, 2-XII-1984, n. 31, III).

     Cuvintele rostite de preot nu sunt doar o rugăciune de implorare de la Dumnezeu a iertării păcatelor, nici doar o simplă atestare a faptului că Dumnezeu ne-a acordat iertarea Lui, ci, în acea clipă, ele cauzează şi comunică, într-adevăr, iertarea: „în acel moment orice păcat este iertat şi şters prin intervenţia milostivă a Mântuitorului” (Ioan Paul al II lea, Exor. Apost. Reconciliatio et paenitentia, 2-XII-1984, n. 31, III).

     Puţine cuvinte au produs mai multă bucurie în lume ca acestea ale iertării de păcate. Sfântul augustin afirmă că miracolul pe care-l fac ele depăşeşte însăşi crearea lumii. Cu câtă bucurie le primim noi, când ne apropiem de sacramentul iertării? Cu câtă satisfacţie? De câte ori i-am mulţumit Domnului pentru acest sacrament? În rugăciunea noastră de astăzi, îi putem arăta Domnului gratitudinea noastră pentru un atât de mare dar. (Francesco Fernandez Carvajal, De vorbă cu Dumnezeu, Editura Ars Longa, 2000).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>