Isus Cristos ne-a mântuit şi ne-a eliberat de păcat

     A răscumpăra înseamnă a elibera prin intermediul unei răscumpărări. Răscumpărarea unui captiv înseamnă plătirea unei sume de bani, în scopul eliberării lui. Adevăr, adevăr vă spun – zice Isus – că oricine comite păcatul este sclavul păcatului (In 8, 34). Noi, ca urmare a păcatului originar, ne aflam ca într-o temniţă, eram sclavii păcatului şi ai diavolului şi nu puteam dobândi Cerul. Isus Cristos, Dumnezeu desăvârşit şi Om desăvârşit, a plătit răscumpărarea cu Sângele lui, vărsat pe Cruce. El a achitat astfel, cu supra de măsură, datoria contractată de Adam prin comiterea păcatului originar, precum şi datoria tuturor păcatelor personale săvârşite de oameni, până acum şi în viitor, până la sfârşitul timpurilor. Opera Mântuitorului nostru se numeşte Mântuire şi Eliberare, deoarece cu adevărat El ne-a dobândit libertatea de copii ai lui Dumnezeu (Cfr. Gal 4, 31).

     Isus Cristos ne-a eliberat de păcat şi, astfel, a însănătoşit rădăcina tuturor relelor; în acest mod, el a făcut posibilă eliberarea integrală a omului. Acum îşi dobândesc sensul deplin cuvintele Psalmului recitat de Biserică: “Dominus illuminatio mea et salus mea, quem timebo?, Domnul este lumina şi mântuirea mea, de cine m-aş teme? (…). Dacă o oaste se năpusteşte împotriva mea, inima mea nu tremură; dacă mi se declară război, mă simt liniştit” (Cfr Ps 27). Dacă nu s-ar fi vindecat răul de la rădăcină (păcatul), omul nu ar fi putut fi niciodată cu adevărat liber, nu s-ar fi putut simţi puternic în faţa răului. Isus însuşi a vrut să îndure în mod voluntar durerea şi să trăiască sărac pentru a ne arăta că răul fizic şi lipsa bunurilor material nu sunt adevăratele rele. Există un singur rău adevărat, de care trebuie să ne temem şi pe care trebuie să-l respingem cu harul Domnului: păcatul (Cfr. J. Escriva de Balaguer, Camino, n. 386), sclavia cea mai mare, unica nenorocire pentru întreaga omenire şi pentru fiecare om în parte, în mod concret.

     Celelalte rele, ce-i dau târcoale omului singur, pot fi învinse – parţial, în această viaţă, şi total, în cealaltă – dacă se pleacă de la eliberarea de păcat. În plus, relele fizice – durerea, boala, oboseala -, dacă sunt indurate pentru Cristos, devin adevărate comori pentru om. Aceasta este cea mai mare revoluţie înfăptuită de Cristos şi poate fi înţeleasă numai în rugăciune, cu ajutorul luminii date de credinţă.  “Am să-ţi spun care sunt comorile omului pe pământ, ca să nu le pierzi: foamea, setea, căldura, frigul, durerea, dezonoarea, sărăcia, singurătatea, trădarea, calomnia, temniţa…( Cfr. J. Escriva de Balaguer, Camino, n. 194).

     De aceea, astăzi putem analiza dacă pe bună dreptate socotim durerea, fizică sau morală, ca pe o comoară care ne uneşte cu Cristos. Am învăţat să sfinţim toate aceste lucruri sau ne plângem din cauza lor? Ştim să-i oferim lui Dumnezeu, cu promptitudine şi seninătate micile mortificări prevăzute, precum şi cele neprevăzute, care pot surveni pe parcursul unei zile? (Francesco Fernandez Carvajal, De vorbă cu Dumnezeu, Editura Ars Longa, 2000).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>