Învierea Domnului, marea bucurie a tuturor creştinilor

CRISTOS A ÎNVIAT!

    

Domnul a înviat într-adevăr, alleluia. A Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor (Antifona de entrada de la Misa. Cfr Lc 24, 34).

     “Sâmbătă, pe înserat, Maria Magdalena şi Maria, mama Sfântului Iacob, împreună cu Salomeea au cumpărat arome ca să meargă să îmbălsămeze trupul mort al lui Isus. A doua zi, foarte dimineaţă, s-au dus la mormânt, încă de la răsăritul soarelui (Mc 16, 1-2). Dar, intrând, au rămas consternate, pentru că trupul Domnului nu era acolo. Un tânăr, îmbrăcat în alb, le-a zis: Nu vă temeţi! Ştiu că îl căutaţi pe Isus cel răstignit: non est hic, surrexit enim enim sicut dixit – Nu este aici, căci a înviat, precum a zis (Mt 28, 5).

     A înviat! Cristos a înviat! Nu se mai află în mormânt. Viaţa a fost mai puternică decât moartea” (J.Ascriva de Balaguer, Santo Rosario, primer misterio glorioso).

     Învierea gloriosă a Domnului este cheia de interpretare a întregii sale vieţi şi temelia credinţei noastre. Fără această victorie asupra morţii, spune Sfântul Pavel, orice predicare ar fi fost inutilă, iar credinţa noastră, golită de conţinut (Cfr. 1 Cor 15, 14-17). Pe lângă aceasta, pe Învierea lui Cristos se sprijină învierea noastră viitoare. Deoarece Dumnezeu care este bogat în îndurare, pentru dragostea lui cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Cristos… şi ne-a înviat împreună (Ef. 2, 4-6). Paştele este sărbătoarea mântuirii noastre şi, de aceea, o sărbătoare a acţiunii harului, precum şi a bucuriei.

     Învierea Domnului este o realitate centrală a credinţei creştine, fiind predicată ca atare de la începuturile creştinismului. Importanţa acestui miracol este extrem de mare, iar Apostolii sunt, înainte de toate, martori ai Învierii lui Cristos (Cfr. Fap 1, 22; 2, 32; 3, 15 etc.). Ei vesteau în toată predicarea lor că Cristos trăieşte, ceea ce vestim şi noi, după douăzeci de secole, lumii întregi. Cristos a înviat! Învierea este argumentul suprem al Naturii divine a Domnului nostru.

     După ce a înviat prin propria virtute, Isus cel glorios a fost văzut de discipolii săi, care au putut verifica că era El: i-au vorbit, l-au văzut mâncând, i-au atins rănile lăsate de cuie şi de lovitura de lance…Apostolii au declarat că Isus li s-a arătat prin multe dovezi (Fap 1, 3), mulţi dintre ei murind din cauza susţinerii acestui adevăr.

     Isus Cristos trăieşte. Iar aceasta ne umple inimile de bucurie. „Acesta este marele adevăr ce dă conţinut credinţei noastre. Isus, care a murit pe cruce, a înviat, a triumfat asupra morţii, asupra puterii întunericului, asupra durerii şi a nefericirii (…); în El, găsim totul; înafara Lui, viaţa noastră rămâne goală” (J. Escriva de Balaguer, Es Cristo que pasa, 102).

     „I-a apărut Sfintei sale Mame. I-a apărut Mariei Magdalena, nebună de iubire. Apoi lui Petru şi celorlalţi Apostoli. Şi ţie şi mie, care suntem discipolii Lui şi mai nebuni decât Magdalena; câte lucruri nu i-am spus! Să nu murim niciodată din cauza păcatului; să fie veşnică învierea noastră spirituală (…) Tu i-ai sărutat rănile picioarelor…, iar eu, mai îndrezneţ – mai copil – i-am atins cu buzele coasta rănită” (Idem, santo Rosario, primer misterio gloroso). (Francesco Fernandez Carvajal, De vorbă cu Dumnezeu, Vol II, Editura Ars Longa, 2000, pag. 280).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>