Toţi te caută!

      Pe cine caută toţi oamenii?

     În acel timp, 29 ieşind Isus din sinagogă, a intrat în casa lui Simon şi Andrei împreună cu Iacob şi Ioan. 30 Soacra lui Simon zăcea în pat, cuprinsă de febră. Îndată ce a ajuns, i-au vorbit despre bolnavă. 31 Isus s-a apropiat de ea, a prins-o de mână şi a ridicat-o; numaidecât a lăsat-o febra şi ea a început să-i servească. 32 Seara, după asfinţitul soarelui, au adus la el pe toţi bolnavii şi pe cei stăpâniţi de duhuri rele. 33 Toată cetatea s-a adunat în faţa porţii. 34 El a vindecat tot felul de bolnavi şi a alungat mulţi diavoli. Pe diavoli îi oprea să vorbească, pentru că ştiau cine este el. 35 Dimineaţa următoare, pe când era încă întuneric, Isus s-a sculat şi s-a dus într-un loc retras, ca să se roage. 36Simon şi ceilalţi care erau cu el s-au dus să-l caute. 37 Când l-au găsit, i-au spus: „Toţi te caută”. 38El le-a răspuns: „Să plecăm în altă parte prin satele vecine: vreau să predic şi acolo, căci pentru aceasta am venit”. 39 A cutreierat deci toată Galileea, predicând prin sinagogile lor şi alungându-i pe diavoli (Marcu 1,29-39).

     În zilele noastre mai este căutat Isus, pentru a i se cere ajutorul?

19 thoughts on “Toţi te caută!

  1. Nu mai este căutat, căci am fost învățați de mici că omul e mare și tare, că poate să le facă pe toate, fără ajutor divin. Târziu, unii înțeleg că nu este așa. Alții nu înțeleg până la sfârșitul vieții lor.

    • Da, Zina, din nefericire aşa este! În zilele noastre oamenii îi întorc tot mai mult spatele lui Dumnezeu, cel de la care ar putea primi cu adevărat ajutorul de care au nevoie!

  2. Constat ca sunt multi tineri in biserici si in locurile de rugaciune/adunare; cel mai mult ma intristeaza acuzele dintre cultele crestine; dintre marile culte…
    PS. Am discutii cu fiica-mea din California pe aceasta tema, deoarece este in cautarea unei biserici romanesti. Din aceasta cauza urmaresc ce apare pe internet in chestiunea ecumenica, deoarece eu i-am recomandat sa mearga la cea mai apropiata biserica.; indiferent daca este catolica, baptista, ortodoxa, greco-catolica; eu am prieteni in toate acestea !

  3. De cand sunt aici, intru si ma rog in biserici catolice. Pana si cele romanesti, tot in biserici catolice fiinteaza! Si-mi doresc tot timpul sa ma rog lui Isus nu ca sa-i cer ajutorul, ci ca sa-i multumesc! Dar nu se intampla intotdeauna asa…

    • Se spune că rugăciunea de mulţumire este o altă cerere aşa că aproape întotdeauna noi cerem de la Dumnezeu ceva!
      Consider că orice rugăciune este bine primită de Dumnezeu cu condiţia ca aceasta să fie făcută cu o intenţie bună!

  4. Cred ca Gaby are dreptate: nu poti intra mereu in legatura cu Iisus… In experienta mea crestina am simtit de cateva ori ca e altfel, ca rugaciunea e indreptata, ca e auzita, ca e primita!
    Poate ca depinde de pregatirea duhovniceasca sau poate pur si simplu de forta credintei tale in momentul rugaciunii!
    Nu stiu. Ce stiu este ca bucuria pe care am simtit-o a fost una speciala, acea bucurie pe care o retraiesti cand te gandesti la ea! In general bucuria vulgara e momentana si nu o poti retrai la readucerea aminte! Poti doar spune: m-am bucurat mult… si atat! Bucuria duhovniceasca… e altceva!

  5. Pingback: SNITEL VIENEZ - Retete culinare

  6. Pe vremea comunismului oamenii aveau o „scuză” că nu au primit niciun fel de educaţie religioasă. poate doar acasă, în familiile care au ştiut să păstreze credinţa şi valorile creştine. După Revoluţie s-a reuşit implementarea educaţiei religioase în şcoli, dar roadele tot întârzie să se vadă. Deşi primesc din prima clasă învăţăturile de credinţă, copiii şi tinerii nu reuşesc să le şi aplice în viaţa lor! Din păcate, căci asta se vede în viaţa de zi cu zi…

    O zi bună, Marycix!

    • Televizorul şi internetul nu îl prezintă pe Isus sau alte exemple pozitive ca modele, aşa că avem rezultatele pe care le vedem!

      Toate cele bune, Alex!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>