Monseniorul Vladimir Ghika (I)

Vladimir Ghika s-a născut în ziua de Crăciun, 25 decembrie, 1873, la Constantinopol, unde tatăl său, prinţul şi generalul Ioan Ghika se afla în misiune ca ministru de război şi al afaceririlor de externe al României.

Familia prinţului Vladimir Ghika, de origine albaneză, a fost una dintre cele mai vechi familii nobile din Ţările Române. Începând cu anul 1657, familia Ghika numără 10 prinţi domnitori în cele două principate române, Muntenia şi Moldova.

Mama prnţului Vladimir Ghika, Alexandrina, a fost descendentă a regelui Franţei Henric al IV – lea, născută Morret von Blaremberg şi nepoată a Domnitorului Ţării Româneşti, Alexandru Ghika. Prinţul Vladimir Ghika a fost botezat în Biserica Ortodoxă, religia părinţilor săi – mama sa fiind o ortodoxă convinsă.

Prinţul Ioan Ghika moare în anul 1881 la Paris, iar prinţesa Alexandrina se ocupă mai departe de educaţia celor doi fii, Vladimir şi Demeter, la Toulouse.

Vladimir îşi ia bacalaureatul şi apoi licenţa în drept la Toulouse dar  studiază apoi ştiinţele politice la Paris, interesându-l în acelaşi timp literatura, filosofia, medicina, istoria, ştiinţele exacte. Totodată a demonstrat că a fost  dotat cu o memorie ieşită din comun, ceea ce i-a permis dobândirea unei vaste culturi şi cunoaşterea a vreo cincisprezece limbi.

Îşi continuă studiile la Roma între anii 1899 şi 1904 obţinând o licenţă în filozofie şi un doctorat la Institutul „Santa Maria Sopra Minerva”. În timpul studiilor la Roma, în anul 1902, trece la religia catolică, justificându-şi convertirea prin următoarele cuvinte: „Pentru a fi un mai bun ortodox”. Astfel prin acest pas, el nu vedea o negare a credinţei ortodoxe ci un semn de unitate între cele două Biserici, Ortodoxă şi Catolică, pe care le purta în sufletul său.

În anul 1904, Vladimir Ghika merge în Grecia la Salonic, unde o întâlneşte pe sora Pucci din ordinul „Fiicele Carităţii”  care conducea un spital. Împreună cu sora Pucci va fonda în Bucureşti, în perioada anilor 1906 – 1914, „Casa Fiicelor Carităţii” şi primul dispensar gratuit „Bethleem Mariae”

Continuându-şi opera de caritate, Vladimir Ghika împreună cu savantul român Paulescu, va deschide spitalul „Saint Vincent de Paul”, actualul Institut Universitar de Endocrinologie şi se dedică fără frică îngrijirii bolnavilor de holeră la Zimnicea, pentru care va primi medalia militară.

Între anii 1914 şi 1917 desfăşoară la Roma o activitate diplomatică şi caritabilă, timp în care încolţeşte în inima sa dorinţa de a deveni preot al Bisericii Catolice. Dar mama sa, ataşată ortodoxiei, intervine la Papa Pius al X – lea pentru a nu-i îndeplini dorinţa. Astfel îi este amânată îndeplinirea dorinţei de a deveni preot catolic, iar Papa Pius al X – lea îl sfătuieşte să-şi continue apostolatul ca laic, în societate.

În timpul Primului Război Mondial s-a ocupat de misiuni diplomatice, de victimele cutremurului de la Avezzano, de tuberculoşii din ospiciul din Roma, de răniţii de război, trecând de la ambientele diplomatice la cele populare şi caritative cu o naturaleţe surprinzătoare.

După terminarea războilui, prinţul Vladimir Ghika va merge la Paris unde îşi va continua munca apostolică dar şi activitatea literară şi cea artistică.

Dorinţa de a deveni preot nu se stinge în inima sa, de aceea, după moartea mamei sale, va fi sfinţit preot de către Cardinalul Dubois, la Paris, pe data de 7 octombrie 1923, lângă mormântul Sfântului Vincenţiu de Paul, ghidul său spiritual. Va celebra Prima Sfânta Liturghie la Paris, în Casa Mamă a Fiicelor Carităţii, în Capela Medaliei Miraculoase unde au avut loc apariţiile Sfintei Fecioare Maria. După ce devine preot, continuă la Paris, operele de caritate dar scrie şi o serie de articole, la numeroase reviste de renume ale timpului, reeditează o carte – „Manualul Doamnelor Carităţii”, publică o culegere de cugetări – „Gânduri pentru zilele ce vin”.

În anul1931, papa îi acordă preotului Vladimir Ghika titlul de Monsenior – protonotar apostolic.

La izbucnirea Celui de-al Doilea Război Mondial, Monseniorul Ghika se afla la Bucureşti unde descoperă suferinţa poporului din care făcea parte. Pentru a-şi manifesta compasiunea faţă de România aflată în  suferinţă cere şi obţine în septembrie 1939 permisiunea Cardinalului Parisului de a rămâne o perioadă în Bucureşti.

Monseniorul Ghika va rămâne în Bucureşti pe toată perioada războiului şi după terminarea acestuia. În această perioadă de grele încercări, el este prezent în mijlocul studenţilor, tinerilor, bolnavilor, intelectualilor, săracilor, în mijlocul familiilor sărace, ajutând atât material cât şi moral, toate aceste categorii de oameni. Va lucra ca preot pentru ambele rituri, romano şi greco – catolic, în biserica comunităţii franceze din Bucureşti – Biserica Sf. Vincent de Paul şi în Biseria Sf. Vasile din Strada Polonă.

După instaurarea regimului comunist, în decembrie 1947, regim ostil manifestărilor creştine, activitatea sa desfăşurată mai ales în mijlocul tinerilor, atrage atenţia. În anul 1952, pe data de 18 noiembrie, Monseniorul Vladimir Ghika este arestat. Este supus la interogatorii umilitoare iar pe data de 24 octombrie 1953 este întemniţat la Jilava, unde va îndura frigul, foamea, maltratări şi torturi îngrozitoare. Cu toate acestea Monseniorul Ghika îşi îmbărbătează camarazii de detenţie, este alături de toţi cei care sufereau împreună cu el, se ruga împreună cu ei până la ultimele sale forţe.

Monseniorul Vladimir Ghika moare la 17 mai 1954, la vârsta de 81 ani. El spunea : „Moartea noastră trebuie să fie cel mai mare act al vieţii noastre, dar poate numai Dumnezeu singur o va şti”.

Monseniorul Vladimir Ghika ,al carui martiriu pentru credinţă a fost recunoscut de Papa Francisc la 27 martie 2013, va fi beatificat sâmbătă, 31 august 2013, ora 11.00, la Bucuresti, în cadrul unei liturghii oficiată la Romexpo (Piata Presei Libere).

8 thoughts on “Monseniorul Vladimir Ghika (I)

  1. Vladimir Ghika a fost o pilda vie despre cum trebuie sa-ti urmezi dorintele si crezul, pana la capat! Nu aveam multe informatii despre Monsenior, asa ca am citit cu mare interes postarea ta. Cred ca beatificarea ce vine este un semn ca Dumnezeu l-a vrut bun si in ceruri!

  2. Desi ii auzisem de nenumarate ori numele, nu stiam ca are o biografie atat de interesanta.
    Citind ce-ai scris in aceasta postare trag concluzia ca Monseniorul Ghika si-a trait viata exact asa cum i-a dictat inima.

    • Monseniorul Ghika este cu adevarat un model pentru noi, prin faptele sfintiei sale ne-a demonstrat ca singurul scop al vietii este cel de a ajunge in paradis, indiferent de starea fiecaruia – laica sau consacrata..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>