Gânduri despre prinţul Vladimir Ghika (II)

din Însemnări despre monseniorul Vladimir Ghika, Mia Frollo Sursa

      PE MONSENIORUL Ghika l-am cunoscut când în faţa lui Dumnezeu era numai prinţul Vladimir Ghika, cu barba blondă, figura fină şi aristocratică purta marca domnitorului, bunicul său şi o asemănare ciudată cu Carol Stuart pictat de Van Dyck şi păstrat în muzeul de la Luvru. L-am cunoscut împrejurul sorei Pucci , fondatoarea spitalului surorilor de caritate, „Sfântul Vincenţiu de Paul din Bucureşti”.


Pentru ca să-i găsesc urma, am pornit într-un pelerinaj pios, în alba zi de iarnă, spre şoseaua Kisselef. Aceeaşi atmosferă de reculegere, de linişte, numai că, lucrul nou, o cochetă capelă simplă, cu toată graţia franţuzească şi cu pietatea de demult strânsă în ziduri albe. Sanatoriul confortabil şi cald cu impresia suferinţei ca o binefacere şi cu portretul energicii baronese florentine de odinioară, sora Pucci cu vaza severităţii pe frunte, cu ochii duri, cu gura energică. La ea totul era în funcţie de voinţă fermă şi clară, fără unghiuri, liniştită; dar cu unele gingăşii în răsfăţarea săracilor, care te înduioşau. Când făcea pomul de Crăciun, de exemplu, alegea stofele pentru rochiţe, desigur umile şi ieftine, dar cu desenele cele mai de gust. Săracii nu sunt oare rafinaţii cerului? Sau când alegea păpuşile pentru copiii mahalalelor, le căuta figura cea mai atrăgătoare, poezie suavă strecurată într-un suflet, unde toate aspiraţiile de artă erau puse pe planul cerului. Aşa şi-a dus ea viaţa, până când războiul o trimite la Iaşi, bolnavă de cancer, îngrijind de răniţi până în ultima zi când s-a culcat ca să moară şi… atât. Regina Maria a României în cartea ei publicată la Iaşi, în noiembrie 1918: ,,De la inima mea, la inima lor” vorbeşte de sora Pucci, cu care, puţin înainte de moarte, vizitase spitalele de pe front:
,,Puţini ani au trecut de când te cunoscui cu vălul tău alb ca zăpada, cu dulcele tău surâs, cu ochii tăi care, deşi martori ai răului şi ai binelui, erau ca nişte mici bucăţi de pânză liniştită a cerului divin. Mi-ai apărut ca sfântă din vechile legende şi mi s-a părut că în tine – binecuvântato – se încarnaseră atâtea alte sfinte femei ale secolelor trecute, care se îmbrăcaseră cu aceeaşi sfântă haină”.
Alături de ea, prinţul Ghika un fel de fondator şi el, căci graţie lui au fost aduse surorile de caritate în Bucureşti, din Constantinopol, – blând, cu flacăra mistică arzându-i mereu mai mult sufletul şi răsfrângându-se în ochii ce din ce în ce pierdeau culoarea şi gustul pământului şi se închideau pe o lume mereu mai interioară. Ţinea acele conferinţe atât de delicate pentru săraci ca şi rochiile şi păpuşile sorei Pucci: „La visite des pauvres”, „L’esprit de la maison” doamnelor care ajutau pe surori în vizitarea lor. „Tot ce veţi face pentru a ajuta să se stabilească şi să se fixeze o existenţă omenească va fi o muncă, de care nu veţi şti toată binecuvântata valoare umilă, dar puternică şi infinit recompensată, decât la judecata din urmă”.
Aşa arăta el, într-o limbă franceză elegantă, care este rostul vizitării săracilor şi ce trebuie să le spunem şi cum să-i ajutăm să-şi fixeze existenţa: ,,Faceţi-i să înţeleagă cu statornicie noţiunea netă a datoriei oricare ar fi ea şi sensul suferinţei şi mijloacele de a o utiliza”. Calea mistică a sufletului său se desena astfel încetul cu încetul… Fondator de mănăstiri în felul ctitorilor din familia lui de sânge, îndrumător laic de viaţă creştină pe lume, apropiind pe cei cărora Dumnezeu le dese fericirea de imensa sărăcie, durere, boală…
Îmi aduc aminte de singura convorbire mondenă ce-am avut atunci cu prinţul Ghika, la un ceai, unde cu brio, cu spirit, dar cu câtă detaşare, îmi povestea scene, glume, întâlnire cu familia Colona de la Roma şi dacă nu mă înşel şi de un vag proiect de căsătorie făcut de alţii pentru el şi de care făcea mare haz şi … atât.
Peste puţin, el dispăru din ţară departe în străinătate şi apăru preot în cu totul altă înfăţişare. E foarte impresionant în Othello de la scena unde Jago îi vâră ca un pumnal gelozia, prin insinuări de vorbe din ce în ce mai complicate, dar care parcă lunecă ca pe gheaţă pe sufletul său, la scena următoare unde numai dintr-o singură vorbă cu care începe scena vedem că toate s-au prins de el şi că a încolţit definitiv sentimentul ce-i va fi fatal, şi ne sugerează astfel tot drumul parcurs în ascunzişurile inconştientului. Tot astfel apariţia părintelui Ghika, acelaşi şi totuşi definitiv altul, apăru chiar în înfăţişarea fizică, în vorbe, în gesturi. Drumul mistic ca un suiş de munte era făcut şi părintele Ghika ajunsese pe culmea lui de unde, pe de o parte era mult mai aproape de cer; pe de altă parte îmbrăţişa un câmp mult mai larg de activitate şi venea în contact direct cu atâtea suflete, pe care în Parisul apaşilor şi l-a exercitat mai întâi. A făcut apoi înaltă politică religioasă, în vremea războiului mondial, cu cardinalul Mercier , cea mai reprezentativă figură a vremurilor de coşmar universal. Albert Besnard , directorul Vilei de Medicis din Roma, pe vremea războiului, în cartea sa de amintiri: ,,Sous le ciel de Rome” arată una din feţele acestei activităţi, când povesteşte cum venind la Roma cu cardinalul Mercier, Vladimir Ghika i-1 prezintă şi lui pentru a-i face portretul şi cum tot în atelierul lui Albert Besnard, are loc o întâlnire diplomatică între cardinalul Mercier şi Camille Barrère, ambasadorul Franţei de atunci în Italia.
Acum doi ani, aflându-mă la Parray-le-Monial şi intrând într-un magazin cu lucruri pioase, vânzătoarea curioasă mă întrebă de unde sunt şi cum vorbea cu o doamnă, amândouă se întoarseră brusc spre mine când auziră că sunt româncă, uitându-se cu admiraţie, nu pentru meritul meu, desigur, de a mă fi născut în ţara în care m-am născut, dar pentru că era ţara părintelui Ghika.
Dar Vladimir Ghika, în afară de drumul mistic în grădinile Domnului pe pământ, mai este şi un delicat scriitor francez cu suflet românesc: ,,Eram într-o zi în librărie”, povesteşte Francisc Jammes în prefaţa cărţii lui Vladimir Ghika, ,,Pensées pour la suite des jours”, când cineva necunoscut de mine până atunci, îmi întinse cartea mea ,,Saint Joseph” şi mă rugă să-i pun un autograf. Am priceput că nu ţinea decât la autograful meu şi că bucuros şi-ar fi păstrat numele necunoscut, dar când i-l cerui totuşi: ,,Je suis le prince Vladimir Ghika”. ,,Il me remercia d’un salut très humble, mais qui accusait, encore plus qu’une origine royale, une source divine: celle auprès de laquelle Jésus fatigué s’est assis en ayant soif. Puis il s’effaça”.
Impresionante sunt fericirile de la începutul cărţii: „Pensées pour la suite des jours” şi cu care intrăm într-un fel de tratat de misticism, dar cu câtă imaginaţie suavă şi blândă poezie:

„Heureux ceux qui cherchent, car ils ont déjà trouvé et ils trouveront deux fois.
Heureux ceux qui font de la joie avec la vérité.
Heureux ceux qui font de la joie avec leur joie. Heureux ceux qui font de la joie avec leurs peines.
Heureux ceux qui aiment Dieu, car ils ne songent même plus à se demander s’ils sont heureux ou malheureux”.

Sau

„Fericiţi cei ce caută, pentru că aceia au şi găsit; ei chiar de două ori vor fi găsit.

Fericiţi cei ce răspândesc bucurie izvorâtă din adevăr.

Fericiţi cei ce răspândesc bucurie izvorâtă din propria lor bucurie.
Fericiţi cei ce răspândesc bucurie izvorâtă din propriile lor suferinţe.
Fericiţi cei ce îl iubesc pe Dumnezeu, că aceia nici nu se gândesc să se mai întrebe dacă sunt fericiţi sau nu”.

      Sau:

„Dieu donne à ceux qui donnent, Dieu se donne à ceux qui se donnent”. (Dumnezeu dăruieşte celor care dăruiesc. Dumnezeu se dăruieşte celor care se dăruiesc).

14 thoughts on “Gânduri despre prinţul Vladimir Ghika (II)

  1. Cred ca si in zilele noastre si in toate timpurile sunt si au fost foarte multi oameni cu calitati deosebite, dar cei ca Monseniorul Ghika apar in istorie la anumite perioade de timp….

    Toate cele bune, Zina1

  2. In ziua de azi se nasc tot mai putini oameni de aceasta factura. Lumea in care traim e dominata de materialism mai mult ca niciodata in istoria ei, cred.

  3. E dificil sa te apropii de oamenii saraci, de anumiti oameni saraci…
    Sunt curios cum reusesc persoanele dedicate sa urmeze indemnul Printului: ,,Faceţi-i să înţeleagă cu statornicie noţiunea netă a datoriei oricare ar fi ea şi sensul suferinţei şi mijloacele de a o utiliza”.

    • Cred că noi cei de azi vom reuşi să ne apropiem de cei săraci dacă vom face la fel ca Monseniorul Ghika, adică totul dezinteresat….dar este greu!

  4. Un om deosebit! Cu adevărat un Sfânt al zilelor noastre! A fost cu adevărat întruchiparea „nobleţei sfinţeniei”, un „Prinţ al Bisericii” în cel mai profund sens.
    Am urmărit cu mult interes ceremonia de beatificare. Impresionantă! De astfel de oameni este nevoie pentru a ridica această ţară din marasm.

    Numai bine, Marycix! :-)

  5. Pingback: Blog la aniversare: 3 ani in blogosfera ! - Povestiri de lecturi școlare

  6. Sunt bucuroasa ca am aflat mai multe despre viata si daruirea pentru binele si sanatatea trupeasca si sufleteasca a oamenilor, a Monseniorului Vladimir Ghica. Beatificarea sa este mare onoare pentru noi.

    • Monseniorul Vladimir Ghica a fost un om cu totul deosebit, lucru pe care nu l-am cunoscut in timpul comunismului. Ma bucur si eu ca am ajuns sa traim timpul in care, macar in parte, adevarul iese la lumina.

      Toate cele bune, Naica!

  7. Dragă Maricica, sper că ești bine, tu și ai tăi. Am înțeles că Patric face sport de performanță, dar speram ca asta să nu însemne că tu te rupi de la orice alte preocupări. Îmi făcea mare plăcere să intru pe blogul tău, găseam aici mereu o oază de liniște și de înțelepciune. De ce ai renunțat să scrii chiar așa, cu totul ?
    Sunt încredințată că și ție îți făcea bine să scrii.
    Eu încă mai aștept !
    Toate cele bune, să aveți sănătate și zile frumoase !

    • Bună ziua, Zina!

      Mulţumesc mult pentru faptul că te-ai gândit la mine, de fapt am simţit de multe ori că între noi s-a legat „ceva”. M-am gândit de multe ori şi eu la tine, te-am şi vizitat, recunosc nu de multe ori în ultimul timp.
      Pentru absenţa mea, de aici, nu este sub nici o forma „vina” lui Patric, el este bine pe drumul lui de la care nu se abate, ci faptul că eu m-am implicat mai mult în studiul şi, de ce nu, în cercetarea anumitor aspecte ale vieţii (şi nu am terminat…..). Pot spune că, deşi foarte multe lucruri le ştiam, ceea ce am descoperit este uimitor şi fermecător. Mi-am propus ca încet, încet, mai ales imboldului primit de la tine, să încep să postez anumite lucruri, idei, spre care mi-am îndreptat atenţia în ultimul timp.

      Toate cele bune, Zina!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>