De vorbă cu o fată


Eşti o frumoasă domnişoară…. Nu te mai consideri un copil si te deranjează dacă cineva te tratează ca pe un copil, ai deja 13-14 ani sau poate mai mult. De la vârsta de 12 ani ai început să ai o serie de “probleme”, lumea a început să se
deschidă înaintea ochilor tăi, dar mai ales în inima ta. Ai început să observi că sunt lucruri care nu se discută în prezenta ta sau la acestea primeşti răspunsuri neclare sau parţiale. Este vorba despre modul în care se transmite viaţa.
Atunci când ne-a creat, Dumnezeu a făcut ca fiecare celulă a corpului nostru să îndeplinească un rol. Printre cele mai importante se află desigur celulele germinative, care au rol fundamental în perpetuarea vieţii şi naşterea unei fiinţe
noi, deoarece conţin germenii vieţii. De fapt fiecare vieţuitoare oricât ar fi de simplă , ia naştere prin unirea a două celule, ovulul feminin şi spermatozoidul masculin.

La fel se petrec lucrurile şi la plante. Organele care produc aceste celule se numesc organe sexuale. Nu judecă bine acela care consideră organele sexuale ca fiind necuviincioase, pentru că ele sunt create de Dumnezeu şi El nu a creat ceva necuviincios.

Continue reading

În viaţa de zi cu zi

Cum spui cuvintele?

Chiar dacă eşti tăcut sau mai vorbăreţ trebuie să ai mare grijă cum îţi alegi cuvintele,  asta pentru a-ţi netezi calea – cred că ştii deja proverbul – „Vorba dulce, mult aduce”. Din vocabularul tău nu trebuie să lipsească o serie de cuvinte magice: „te rog”, „mulţumesc”, „Cu plăcere”, „Scuză-mă”, „Nu, mulţumesc”, „Bună, ce mai faci?”, „Aş putea oare…”

Continue reading

De vorbă cu un băiat


Eşti puţin îngândurat, ceva te nelinişteste. De ceva timp te afli într-o stare pe care nu ai mai avut-o pâna acum, nu mai poţi să fii sincer cu cei din jur, nimic nu mai merge, nimic nu te mai încântă. Neliniştea care te stăpâneşte a fost provocată datorită apariţiei unor simţăminte interne care te tulbură şi care sunt specifice  băieţilor aflaţi în perioada preadolescenţei. Ai vrea să afli răspunsul la multe întrebări , dar nu ai curajul să îi întrebi pe alţii, unii baieţi rasfoiesc dictionare sau intreaba pe prietenii lor vrând să se lămurească.

Continue reading

Despre preadolescent şi despre preadolescentă

Ştiu că eşti un copil cu vârsta cuprinsă  între 10-11/13-14 ani care ai devenit foarte curios, doreşti să descifrezi lumea, să înţelegi cauzele fenomenelor şi foarte important chiar să te înţelegi pe tine, vrei să afli cu adevărat cine eşti, – de aceea te studiezi şi eşti într-o permanentă confruntare cu alţii, cauţi să te regăseşti, pe unii îi imiţi, pe alţii îi respingi. În această perioadă din viaţa omului, au loc profunde transformări fizice şi fiziologice, se conturează interesele, aptitudinile şi concepţiile morale.

Cu alte cuvinte, acum ţi se modifică fizicul – modul în care arăţi, în organismul tău se declanşează anumite procese care fac trecerea de la copilărie la pesoana adultă de mai târziu, acum începi să îţi formezi anumite păreri despre ceea ce vrei să devii, acum îţi descoperi cu adevărat talentele, acum la această vârstă începi să realizezi cu adevărat ce este bine şi ce este rău.

Continue reading