Isus Cristos ne-a mântuit şi ne-a eliberat de păcat

     A răscumpăra înseamnă a elibera prin intermediul unei răscumpărări. Răscumpărarea unui captiv înseamnă plătirea unei sume de bani, în scopul eliberării lui. Adevăr, adevăr vă spun – zice Isus – că oricine comite păcatul este sclavul păcatului (In 8, 34). Noi, ca urmare a păcatului originar, ne aflam ca într-o temniţă, eram sclavii păcatului şi ai diavolului şi nu puteam dobândi Cerul. Isus Cristos, Dumnezeu desăvârşit şi Om desăvârşit, a plătit răscumpărarea cu Sângele lui, vărsat pe Cruce. El a achitat astfel, cu supra de măsură, datoria contractată de Adam prin comiterea păcatului originar, precum şi datoria tuturor păcatelor personale săvârşite de oameni, până acum şi în viitor, până la sfârşitul timpurilor. Opera Mântuitorului nostru se numeşte Mântuire şi Eliberare, deoarece cu adevărat El ne-a dobândit libertatea de copii ai lui Dumnezeu (Cfr. Gal 4, 31).

Continue reading

Obiceiul de a medita asupra Pătimirii lui Isus

     “Popor al meu! Ce ţi-am făcut, cu ce te-am supărat? Răspunde-mi. Ţi-am dat să bei apa mântuitoare ţâşnită din suferinţă; tu mi-ai dat să beau fiere şi oţet. Popor al meu! Ce ţi-am făcut…”  Aceste cuvinte sunt în concordanţă cu timpul Postului Mare în care trebuie să ne unim cu Pătimirea şi Moartea lui Isus, să ne simţim una cu El, care a murit pe Calvar. În aceste zile, trebuie să-l însoţim pe Isus, cu rugăciunea noastră, de-a lungul vieţii lui dureroase şi în moartea pe Cruce. În timp ce îl însoţim, să nu uităm că noi am fost eroii acelor orori, pentru că Isus a purtat păcatele noastre, pe fiecare în parte. Am fost răscumpăraţi din mâinile diavolului şi din moartea veşnică cu un preţ, acela al Sângelui lui Cristos.

Continue reading

Crucea în lucrurile mărunte, de fiecare zi

      “Dacă vrea cineva să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze”(Luca 9, 23). Cu aceste cuvinte, Isus se adresează tuturor, vorbind de Crucea de fiecare zi. Sunt cuvinte ce se adresează tuturor oamenilor care doresc să-L urmeze, căci nu poate fi vorba de creştinism fără Cruce.

Continue reading

Isus moare

Isus moare pe cruce.
De frică să nu rămână trupurile pe cruce în timpul Sabatului – căci era ziua Pregătirii şi ziua aceea de Sabat era o zi mare – iudeii l-au rugat pe Pilat să zdrobească fluierele picioarelor celor răstigniţi şi să fie luaţi de pe cruce. Soldaţii au venit deci şi au zdrobit fluierele picioarelor celui dintâi, apoi pe ale celuilalt, care fusese răstignit împreună cu El. Când au venit la Isus şi au văzut că murise, nu I-au zdrobit fluierele picioarelor, ci unul dintre soldaţi I-a străpuns coasta cu o suliţă; şi îndată a ieşit din ea apă. Faptul acesta este adeverit de cel care l-a văzut; mărturia lui este adevărată şi el ştie că spune adevărul, pentru ca şi voi să credeţi” (In 19, 31-35).

Soldaţii romani zdrobesc fluierele picioarelor celor doi tâlhari răstigniţi alături de Isus, pentru a le grăbi moartea şi pentru a isprăvi treaba mai repede. Lovitura de suliţă dată lui Isus nu era reglementată, de aceea nu i se poate arăta semnificaţia din moment ce soldaţii constataseră moartea lui Isus. Evanghelistul Ioan vrea să sublinieze că totul s-a petrecut conform celor prevăzute de Sfânta Scriptură. Cu excepţia crucii.
Sutaşul care a asistat execuţia strigă: „Cu adevărat omul acesta era Fiul lui Dumnezeu”, expresie care în lumea sutaşului influenţată de cultura greacă însemna „fiu de zeu”, ceea ce desemna un om deosebit, un mare om.
Isus moare şi după cum spune evanghelistul Marcu, catapeteasma Templului se rupe în două, iar Matei adaugă că s-a produs un cutremur mare, că stâncile s-au despicat, mormintele s-au deschis şi din ele au ieşit „mulţi sfinţi adormiţi” care se arată locuitorilor Ierusalimului, fapte care nu s-au petrecut în mod real. Cele relatate despre catapeteasma Templui semnifică faptul că din acel moment credinţa nu mai are drept centru Templul ci pe Isus Cristos.


După moartea lui Isus, Iosif din Arimateea un membru al Sinedriului şi simpatizant al lui Isus, îi cere lui Pilat trupul lui Isus, pentru a nu fi aruncat în groapa comună a condamnaţilor la moarte. Pilat îi aprobă lui Iosif din Arimateea care avea o grădină şi un mormânt la porţile oraşului, favoarea de a-l înmormânta pe Isus. Iosif este ajutat de Nicodim care aduce un amestec format din smirnă şi aloe, care servea la îmbălsămările rezervate clasei aristrocratice. După ce au îmbălsămat trupul lui Isus, Nicodim şi Iosif îl înfăşoară într-un giulgiu din in.


Isus este înmormântat, iar la punerea sa în mormânt nu vor asista decât câteva femei, fidele şi curajoase ca întotdeauna.

Referinţe bibliografice: Jacques Duquesne, Isus, Humanitas, 1995.