“Când au auzit aceste cuvinte, unii din mulţime au spus: “Acesta este într-adevăr Profetul!” Alţii ziceau: “Acesta este Cristos!” Dar alţii spuneau: “Oare vine Cristos din Galileea? Nu a spus oare Scriptura: Cristos se trage din neamul lui David şi din Betleem, satul de unde era David?” Aşadar, s-a făcut dezbinare în popor din cauza lui. Unii dintre ei voiau să-l prindă, dar nimeni n-a pus mâna pe el.
Biblia ne relatează că în prima zi a săptămînii, adică în ziua Învierii sale, Isus, s-a arătat apostolilor săi, dintre aceștia lipsind Toma zis Geamănul. Dar după opt zile, Isus, se arată din nou apostolilor și Toma era cu ei:
”Însă Toma, unul dintre cei doisprezece, care se numea “Geamănul”, nu era cu ei când a venit Isus. Aşadar, ceilalţi discipoli i-au spus: “L-am văzut pe Domnul!” Dar el le-a zis: “Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor şi nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede”.
Domnul, maltratat, tocmai era scos în curte. Atunci, întorcându-se, l-a privit fix pe Petru (Lc 21, 61). “privirile li s-au încrucişat. Petru ar fi vrut să lase capul în jos, dar nu şi-a putut lua ochii de la Acela pe care tocmai îl tăgăduise, căci cunoştea prea bine privirea Mântuitorului. Nu a putut nici acum rezista autorităţii şi puterii acelor ochi care îl chemaseră odinioară, nu putuse rezista privirii atât de blânde a Domnului în acea zi când, uitându-se la discipoli, afirmase: Iată pe fraţii şi surorile mele şi pe mama mea. Era aceeaşi privire care îl făcuse să tremure atunci când el, Simon, dorise să îndepărteze Crucea de drumul Domnului, aceeaşi privire, plină de milă, cu care-l întâmpinase Domnul pe tânărul acela atât de puţin desprins de cele lumeşti, îndemnându-l să îl urmeze, aceeaşi privire înnecată în lacrimi dinaintea mormântului lui Lazăr…! Cunoştea bine Petru privirile Domnului!
După ce Isus este arestat în Grădina Ghetsemani este dus în casa marelui preot, unde are loc procesul în faţa Sinedriului.
Isus se îndreaptă spre Ierusalim pentru sărbătorirea ultimului Paşti din viaţa sa pământească. Cu o seară înainte poposeşte în Betania, în casa prietenului său Lazăr şi a surorilor lui, Maria şi Marta. Aici s-au adunat mulţi dintre adepţii săi, unii din Galileea alţii locuitori ai Ierusalimului. Dis de dimineaţă Isus pleacă însoţit de această mulţime, iar pe drum i se alătură alţi oameni. Isus alege să călărească pe un măgar, care îi este adus din satul Betfaghe, de lîngă Ierusalim.
Adu-ţi aminte, o, preablândă Fecioară Marie, că nu s-a auzit niciodată să fi fost părăsit celce a alergat sub ocrotirea ta, cel ce a cerut ajutorul şi mijlocirea ta. Însufleţit(ă) de o astfel de încredere, alerg la tine, o, Maica Fecioara fecioarelor. La tine vin şi stau gemând înaintea ta ca un păcătos.
După ce s-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea, zicând: “Dacă ai fi cunoscut în ziua aceasta calea spre pace! Acum însă este ascunsă pentru ochii tăi. Căci vor veni peste tine zile când duşmanii tăi vor săpa tranşee în jurul tău, te vor încercui şi asedia din toate părţile, te vor face una cu pământul pe tine şi pe copiii tăi care sunt în tine şi nu vor lăsa din tine piatră peste piatră, pentru că nu ai cunoscut timpul vizitării tale” (Luca 19, 41- 44).
A răscumpăra înseamnă a elibera prin intermediul unei răscumpărări. Răscumpărarea unui captiv înseamnă plătirea unei sume de bani, în scopul eliberării lui. Adevăr, adevăr vă spun – zice Isus – că oricine comite păcatul este sclavul păcatului (In 8, 34). Noi, ca urmare a păcatului originar, ne aflam ca într-o temniţă, eram sclavii păcatului şi ai diavolului şi nu puteam dobândi Cerul. Isus Cristos, Dumnezeu desăvârşit şi Om desăvârşit, a plătit răscumpărarea cu Sângele lui, vărsat pe Cruce. El a achitat astfel, cu supra de măsură, datoria contractată de Adam prin comiterea păcatului originar, precum şi datoria tuturor păcatelor personale săvârşite de oameni, până acum şi în viitor, până la sfârşitul timpurilor. Opera Mântuitorului nostru se numeşte Mântuire şi Eliberare, deoarece cu adevărat El ne-a dobândit libertatea de copii ai lui Dumnezeu (Cfr. Gal 4, 31).
Femeie nu te-a condamnat nimeni? Ea i-a zis: „Nimeni, Doamne”. Isus i-a spus: „Nici eu nu te condamn; mergi, de acum să nu mai păcătuieşti” (Ioan 8,10-11). Dinaintea lui Isus a fost adusă o femeie adulteră. Au pus-o la mijloc, ne spune Evanghelia. Au umilit-o şi se gândeau s-o ucidă cu pietre, fără să mai stea pe gânduri, invocând Legea lui Moise: Tu, ce zici?, l-au întrebat, pe Isus, cărturarii şi fariseii cu rea credinţă, ispitindu-l, pentru a-L putea acuza după aceea. El însă îi va surprinde pe toţi, nespunând nimic: aplecându-se, scria cu degetul pe pământ.
„Judecă-mă, Dumnezeule, apără-mi cauza…Tu eşti Dumnezeul tăriei mele” (Ps 43,1), ne rugăm astăzi.
La o mare parte a omenirii se aude un puternic strigăt pentru o mai mare dreptate, pentru „o pace mai bine asigurată, în respect reciproc, între oameni şi între popoare” (Paul al VI –lea, Scrisoarea Apost. Octogesima adveniens, 14-V-1971). Această dorinţă de edificare a unei lumi mai bune, în care omul să se bucure de mai mult respect, deoarece a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, este partea fundamentală a „foamei şi setei de dreptate” (Mt 5, 6) care trebuie să existe în inima creştinului.
