Rozariul m-a salvat


Unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi cubanezi, Valls Arango, povesteşte că în cei douăzeci de ani de închisoare l-a care a fost condamnat din motive politice a reuşit să supravieţuiască doar cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Sfintei Fecioare Maria: „Fără ajutorul lui Dumnezeu şi al Sfintei Fecioare, n-aş fi putut să supravieţuiesc, a declarat poetul, imediat după eliberare. „Rugăciunea şi meditaţia, mai ales recitarea Sfântului Rozariu, au fost salvarea mea”.

Continue reading

Fetiţa care s-a rătăcit

Pe dealul Esquiline din oraşul Roma se află Biserica Santa Maria Maggiore sau Sfânta Maria Mare. Biserica Santa Maria Maggiore este una dintre cele patru mari biserici din Roma, construita în anul 352 dupa Cristos. Cu mulţi ani în urmă această biserică era înconjurată de o câmpie, se afla practic în afara orasului. Cu toate acestea sunetul clopotelor acestei biserici răsunau în depărtări chemând locuitorii din zonă la rugăciune.

Continue reading

Soldatul Petru

     Petru era un brav soldat, ştia să lupte cu lancea şi a câştigat împreună cu camarazii săi multe lupte. Dar în război sunt multe momente periculoase în care soldaţii îşi pierd viaţa. Într-un astfel de moment a fost ucis şi soldatul Petru. În câteva momente ajunge la Poarta Raiului. Bate la poartă şi Sfântul Petru se grăbeşte să deschidă.

Continue reading

Marinarul

André Rieu – Nearer my God to Thee (Näher mein Gott zu dir) Zauber der Musik HD

Vezi mai multe video din muzica

În timpul copilăriei sale, lui Guido îi plăcea foarte mult să se joace cu bărcuţele şi visul său era să devină marinar. Pentru că împlinise 18 ani, el se hotărî să pună în practică visul copilăriei. Se prezentă în faţa părinţilor săi pentru a-i anunţa că s-a angajat pe vasul comercial numit „Neînvinsul”care trebuia să plece peste câteva zile din Marea Guinee la Hong Kong.

Continue reading

Ce face Maria în cer

Andrei povesteşte că a avut un vis. Se făcea că a juns la poarta paradisului. În postul de portar era chiar Sfăntul Petru, iar la poartă o mulţime de oameni care aşteptau să intre în paradis. Sfăntul Petru îi analiza pe fiecare în parte apoi dădea sentinţa: tu da, tu nu. Cei care intru erau mulţumiţi, mai ales că, Sfântul Petru era foarte binevoitor. Cu toate aceste erau mulţi cărora nu putea să le dea voie să intre şi rămâneau afară.

Continue reading

Pelerinajul la Lourdes

Lourdes este unul dintre cele mai mari şi mai renumite locuri de pelerinaj din lume. Acest orăşel din munţii Pirinei a devenit loc de pelerinaj după ce în anul 1858 între 11 februarie şi 16 iulie, Sfânta Fecioară Maria i-a apărut unei copile de 14 ani, Bernadeta Soubirous, la grota Massabielle de 18 ori.

Continue reading