Sfinții Apostoli Petru și Paul

      În fiecare an, pe data de 29 iunie, creștinătatea îi sărbătorește pe Sfinții Apostoli Petru și Paul.

     Sfântul Petru a devenit apostol al lui Isus prin chemare. Simon, căruia Isus îi zice Kefa adică Piatră sau Petru era un familist convins, fiind puțin iritat, atunci când Isus îl invită să-l urmeze, argumentând că, trebuie să-și întrețină familia și că nu are studii. Isus nu-l obligă, iar Petru îl urmează fiind fascinat de învățătura și de personalitatea Maestrului său. Astfel, după cum susține Evanghelia lui Matei, Petru este cel care dă răspuns la întrebarea lui Isus, referitoare la persoana sa: „În acel timp, 13 venind în părţile Cezareii lui Filip, Isus i-a întrebat pe ucenicii săi: „Cine spun oamenii că este Fiul Omului?” 14 Ei i-au răspuns: „Unii spun că este Ioan Botezătorul, alţii că este Ilie, alţii că este Ieremia sau unul dintre profeţi”. 15 Isus i-a întrebat: „Dar voi, cine spuneţi că sunt eu?” 16Luând cuvântul, Simon Petru a zis: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu!” 17 La rândul său, Isus, luând cuvântul, i-a spus: „Fericit eşti tu, Simon, fiul lui Iona, căci nu carnea şi sângele ţi-au descoperit acestea, ci Tatăl meu care este în ceruri. 18 Şi eu îţi spun: Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi puterea Celui Rău nu o va birui. 19 Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor: orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri” (Matei 16,13-19).

Continue reading

Saul, un aprig apărător al Legii

     Trecuseră zece ani de când Saul îşi terminase studiile la Ierusalim şi se întorsese la Tars. Nu se cunoaşte care au fost preocupările lui în acest timp petrecut în localitatea natală. Se poate presupune că a activat în sinagoga din Tars dar în acelaşi timp, pentru că în anumite momente îl vedem în legătură cu Sinedriul, autoritatea supremă din Ierusalim,  se poate presupune că ar fi fost însărcinat cu problemele evreilor elenişti din diaspora şi în acest caz fusese de mai multe ori la Ierusalim în acest timp.

Continue reading

Saul din Tars

     Saul din Tars a fost un evreu sau creştinul Paul, Apostulul Paul – apostol al păgânilor, cel despre care Isus va spune că “este un vas pe care mi l-am ales ca să poarte numele meu înaintea popoarelor”.

     Saul a fost un intelectual iscusit care a reprezentat două lumi diferite: lumea ebraică şi cea a Imperiului Roman. Numele Saul arată că este reprezentantul lumii ebraice iar cel de Paul îl face reprezentantul lumii romane. Saul din Tars a fost fariseu prin naştere, prin adopţie un roman şi un apostol prin convertire și prin misiune primită direct de la Cristos.

Continue reading