Darul inteligenței sau al înțelegerii

     „Sfântul Duh, prin intermediul darului inteligenței, face sufletul să pătrundă în multe feluri în profunzimile misterelor revelate. Într-o formă supranaturală și fără a cere nimic în schimb, el învață inima ce cuprind adevărurile cele mai profunde ale credinței. „Aidoma cuiva care fără să fi făcut nimic pentru asta – explică Sfânta Tereza – s-ar trezi că știe totul, fără a ști nici cum, nici de unde, că nu s-a străduit nici măcar să învețe buchiile. Această comparație arată ceva din acest dar spiritual, căci sufletul vede într-o clipă taina Sfintei Treimi și alte lucruri foarte înălțate, cu atâta limpezime, că nu există învățat cu care să nu se încumete el să vorbească despre toate astea”.

Continue reading